S-au ieftinit casele. Preţurile apartamentelor din marile oraşe au ajuns la un nou minim

Preţul mediu al apartamentelor din marile oraşe a continuat să scadă în luna august, atingând un nou minim istoric al ultimilor patru ani, cele mai accentuate reduceri fiind înregistrate în Braşov, potrivit datelor portalului imobiliare.ro, în timp ce în Capitală s-a observat o uşoară creştere.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 09:19
S-au ieftinit casele. Preţurile apartamentelor din marile oraşe au ajuns la un nou minim

Astfel, preţul mediu la nivel naţional a ajuns în luna august la 967 euro/mp util, cu 0,8 % mai mic decât în cel înregistrat în iulie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este mai amplă, respectiv de 6,2%, tendinţa fiind una de accentuare a acestei diferenţe.

Totuşi, în Capitală, Timişoara şi Cluj-Napoca preţurile nu au scăzut în luna august. Panta descendentă a fost însă puternic resimţită în oraşe precum Braşov, Constanţa sau Ploieşti.

„Asistăm, pentru a doua lună consecutiv, la atingerea unui nou prag minim al indicelui preţurilor apartamentelor calculat la nivel naţional. Pe anumite categorii de apartamente, cum ar fi unităţile vechi cu trei camere din Braşov, înregistrăm scăderi de peste 4%, comparabile cu cele de la începutul crizei. În acelaşi timp, în Constanţa de exemplu, indicele imobiliare.ro a înregistrat un nivel minim record atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi”, a declarat, într-un comunicat, Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

În Bucureşti, luna august a adus o uşoară creştere (0,3%) a preţului mediu la apartamentele noi şi vechi, la 1.128 euro/mp util. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din Bucureşti sunt mai ieftine cu 4,6%.

Preţurile au evoluat diferit în Bucureşti în funcţie de vechimea locuinţelor, astfel că la apartamentele noi s-a înregistrat o uşoară scădere faţă de iulie, până la o medie de 1.287 euro/mp util. Raportat la luna august din 2011, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Capitală este în prezent cu aproape 6% mai mic.

Luna august nu a adus modificări importante de preţ în cazul apartamentelor vechi din Capitală. Totuşi, cu o valoare medie de 1.048 euro/mp de suprafaţă utilă, acestea sunt cu 5,8% mai ieftine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În Braşov, în ultimele treizeci de zile s-a înregistrat cel mai mare ritm de scădere a preţurile apartamentelor, în special sub influenţa evoluţiei apartamentelor noi. Astfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare a atins, în luna august, valoarea de 850 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 2,2% mai puţin decât în luna precedentă. Preţul mediu actual este foarte apropiat de valoarea minimă a ultimilor patru ani, atinsă în luna mai 2012 (848 euro/mp util). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile actuale sunt, în medie, cu 2,3% mai mici. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a scăzut în ultimele treizeci de zile până la valoarea de 889 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi sunt mai ieftine cu 2,6%.

Evoluţia atipică este confirmată şi în cazul apartamentelor vechi din Braşov, al căror preţ solicitat de proprietari a ajuns, în luna august, la o valoare medie de 855 euro/mp, în creştere cu 1,2% faţă de luna trecută. Valoarea actuală este, de altfel, foarte apropiată de cea înregistrată în urmă cu 12 luni.

Cluj-Napoca s-a numărat printre oraşele în care preţurile apartamentelor au crescut în luna august, chiar dacă este vorba de un avans de doar 0,4%. Evoluţia din ultima perioadă vine pe fondul mai multor luni consecutive de scădere a preţurilor. Astfel, apartamentele din Cluj-Napoca au avut în august un preţ mediu de 903 euro/mp, cu peste 6% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni şi, totodată, foarte apropiată de recordul minim înregistrat de la începutul crizei până în prezent pentru preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca, stabilit în iulie.

Apartamentele noi din Cluj-Napoca s-au ieftinit cu 1% în ultimele treizeci de zile, până la 813 euro/mp util în august, de asemenea un nivel minim al ultimilor patru ani. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi din Cluj-Napoca sunt mai ieftine cu peste 12% şi au cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate oraşele analizate.

Pe piaţa apartamentelor construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca, preţurile s-au redus cu 1,1% faţă de iulie, ajungând la valoarea de 970 euro/mp util. Totodată, Clujul rămâne oraşul cu cele mai scumpe apartamente vechi, cu excepţia Capitalei.

Şi apartamentele scoase la vânzare în Constanţa au continuat să se ieftinească, preţul mediu de 864 euro/mp util în luna august, fiind cu 1,4% sub cel din luna precedentă. Valoarea actuală este cu 9,5% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte evoluţia preţului mediu cerut pentru apartamentele noi, se vede o scădere faţă de iulie de 1,8%, de la 908 euro/mp util până la 892 euro/mp util şi de 5% faţă de perioada similară din 2011.

Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o scădere de 1,3% în luna august, atingând valoarea de 858 euro/mp util, cu peste 10% mai mică decât în urmă cu 12 luni, atingându-se şi pe acest segment un nivel minim record al ultimilor ani.

Timişoara iese din tendinţa manifestată la nivel naţional, înregistrând în luna august preţuri sensibil mai ridicate (0,8%) decât în iulie. Preţul mediu a ajuns astfel la 790 euro/mp util, cu doar 1,1% mai redus decât valoarea înregistrată în urmă cu 12 luni. Diferenţa este sensibil mai mare (de 1,5%) în cazul unităţilor vechi, care, cu o valoare medie a preţului cerut de 778 euro/mp util, sunt cele mai ieftine dintre toate oraşele analizate. Pe de altă parte, în august, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi scoase la vânzare a ajuns la 900 euro/mp util, înregistrând o creştere de peste 3% în ultimele treizeci de zile. Totodată, preţul mediu actual este cu 2,4% mai ridicat decât cel afişat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În Ploieşti apartementele erau scoase la vânzare în august în medie cu 812 euro/mp util pentru, cu 1,3% mai puţin faţă de iulie. În comparaţie cu luna august 2011, preţurile solicitate în prezent sunt mai mici cu 5,8%.

Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro a depăşit pragul de 32.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...