S-au intensificat controalele în trafic. Peste 800 de şoferi au rămas fără permis

Economica.net
26 11. 2016
politia_rutiera_radar_30243300

„În urma activităţilor, au fost constatate 13.917 abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 803 permise de conducere auto. De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 501 certificate de înmatriculare”, anunţă Poliţia Română citată de News.ro.

Acţiunile Poliţiei Rutiere vin după trei săptămâni în care s-au înregistrat accidente în lanţ pe autostrăzi sau accidente în care au fost implicate mijloace de transport în comun.

În urmă cu trei săptămâni, pe A2 a avut loc unul dintre cele mai grave accidente de circulaţie din România. Patru persoane au murit, iar 57 au avut nevoie de îngrijiri medicle. În accident au fost implicate 33 de autovehicule.

De asemenea, pe 16 noiembrie, administratorii autostrăzilor A1, A2 şi Centurii Capitalei au fost amendaţi cu 30.000 de lei de poliţişti, după accidentele din cauza poleiului. Atunci, 17 maşini au fost avariate în seria de accidente. În urma accidentelor de pe autostrada A2 şi Drumul Naţional Centura Bucureşti au fost duse la spitale din Capitală cinci persoane, dintre care două la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, două la Spitalul „Bagdasar-Arseni” şi una la Spitalul de Urgenţă Floreasca, acestea având traumatisme şi fracturi. Alte persoane care au suferit răni minore au primit îngrijiri de la echipajele SMURD.

Pe 19 noiembrie, în judeţul Ilfov, în apropierea localităţii Şindriliţa de pe DN2, trei persoane au murit, iar 15 au fost rănite după ce un autoturism a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un microbuz de persoane.

Alte patru persoane şi-au pierdut viaţa şi trei au fost grav rănite, marţi după-amiază, după ce un microbuz a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un autocamion de marfă, pe DN 2, între Adjud şi Focşani, în dreptul localităţii Rugineşti, în judeţul Vrancea.

Ultimul accident grav a avut loc vineri, când 17 persoane angajate la uzina Dacia, au fost rănite. În accident au fost implicate două autobuze care îi transportau pe muncitori.