S-au scumpit chiriile în Bucureşti. Care sunt zonele unde au crescut cel mai mult preţurile
În Capitală, în zona Dristor-Vitan, garsonierele au ajuns la un preţ mediu de 282 euro/lună, faţă de 249 euro/lună, la finele anului 2013, în timp ce în Drumul Taberei, preţurile au crescut la 231 faţă de 215 euro/lună. În zona Tineretului – Timpuri Noi, chiriile cerute au crescut de la 274 la 280 euro/lună.
Chiriile pentru apartamentele cu două camere, din zona Dristor-Vitan, s-au ieftinit de la 340 la 328 euro/lună, în timp ce în Drumul Taberei au crescut de la 279 la 291 euro/lună, iar în Tineretului-Timpuri Noi creşterea a fost de 5 euro, până la 375 euro/lună.
Pentru apartamentele cu trei camere din zona Dristor-Vitan s-a înregistrat o creştere a chiriilor, de la o medie de 375 de euro pe lună, în decembrie 2013, la 389 euro/lună, în prezent, iar în Drumul Taberei pretenţiile proprietarilor s-au majorat de la 326 euro/lună, la 339 euro/lună, în timp ce în Tineretului-Timpuri Noi, s-a consemnat cel mai mare avans, de la 439 la 471 euro/lună.
În Timişoara, chiria cerută pentru o garsonieră se ridica, în iunie 2014, la 189 euro/lună, faţă de 185 euro/lună, în decembrie 2013. Preţurile cerute pentru chiriile apartamentelor cu două şi trei camere au cunoscut un avans mai semnificativ în perioada menţionată, de la 259 la 291 euro/lună şi, respectiv, de la 305 la 325 euro/lună.
În Braşov, suma medie cerută pentru o garsonieră s-a diminuat uşor în primele şase luni ale anului, de la 198 la 192 euro/lună, în timp ce preţurile pentru apartamentele cu două camere s-au înscris pe un trend crescător, de la 241 la 264 euro/lună. Pe de altă parte, chiriile practicate pentru locuinţele tricamerale au scăzut, de la o medie de 336 euro/lună, până la un nivel de 314 euro/lună.
În Cluj-Napoca, chiria solicitată pentru o garsonieră s-a majorat, în primul semestru al anului, de la 200 la 215 euro pe lună. Un trend ascendent a fost consemnat şi în cazul locuinţelor cu două camere (de la 295 la 307 euro pe lună), în vreme ce pretenţiile proprietarilor de apartamente tricamerale au rămas constante în jurul valorii de 360 euro/lună.
În Constanţa, au fost consemnate majorări ale chiriilor la toate categoriile de apartamente analizate. Preţul mediu cerut a ajuns la 174 euro/lună (faţă de 171 euro/lună) pentru o garsonieră, la 263 euro/lună (de la 250 euro/lună) pentru o locuinţă cu două camere şi la 348 euro/lună (faţă de 310 euro/lună) pentru o locuinţă tricamerală.