S-au tranzacţionat spaţii industriale şi logistice de peste două ori mai mari în acest an

Economica.net
27 12. 2013
dsc08772_76313000

„Suprafaţa finală închiriată în acest an este de 150.000-170.000 metri pătraţi comparativ cu circa 70.000 metri pătraţi în tot anul trecut. Anul acesta s-au dezvoltat destul de mult pieţele secundare, din afara Bucureştiului, Piteşti şi Ploieşti fiind printre cele mai căutate destinaţii, urmate de vestul ţării dar, timid, şi zona de Nord-Est”, a adăugat Orzu.

Suprafaţa medie tranzacţionată a fost de circa 5.000 metri pătraţi, iar domeniul producţiei a fost lider în materie de cerere de spaţii industriale pentru 2013.

„Cred că acelaşi lucru se va întâmpla şi anul viitor, în condiţiile în care domeniul logistic încă nu a revenit în materie de cerere. Piaţa de anul acesta a fost mult mai activă decât cea de anul trecut şi pentru că, din cauza instabilităţii politice din anul 2012, multe din proiecte au fost puse pe hold în 2012 şi repornite în 2013, când au fost şi finalizate”, a arătat reprezentantul companiei de servicii imobiliare.

În ceea ce priveşte proiectele noi de spaţii industriale, nici în acest an dezvoltatorii nu au construit multe în scop speculativ, ci doar în momentul în care au avut clienţi.

În categoria proiectelor built to suit (construite la cerere) intră parcul dezvoltat de compania belgiană WDP în Braşov pentru compania Inter Cars sau cel construit de Alinso Group în Ploieşti pentru compania Coficab.

Pe de altă parte, compania cehă VGP a construit speculativ (fără chiriaşi la momentul începerii proiectului – n.r.) la Timişoara spaţii industriale de 10.000 metri pătraţi pe care i-a închiriat ulterior şi a început construcţia a încă 7.000 metri pătraţi. Tot speculativ a construit şi grupul Tester la Iaşi prin Solo Industrial Park, proiect închiriat de CBRE către compania americană Lear Corp.

Departamentul industrial din cadrul CBRE România a tranzacţionat peste 80.000 metri pătraţi de spaţii industriale în 2013, din care peste 40% sunt tranzacţii realizate pentru producători.

Chiriile spaţiilor industriale s-au menţinut şi în acest an la 3,3 – 3,8 euro/mp şi nu se preconizează nicio schimbare nici anul viitor.

Potrivit Royal Institute of Chartered Surveyors (RICS) România, stocul total de spaţii industriale şi de logistică este de sub 2 milioane de metri pătraţi, din care jumătate se află în împrejurimile Bucureştiului. Rata de neocupare se situează în jurul a 12-14%, existând însă diferenţe mari între zonele ţării.