S&P a retrogradat nouă ţări din zona euro. Vezi statele afectate

Agenţia Standard &Poor's consideră că iniţiativele luate de liderii europeni în ultimele săptămâni ar putea fi insuficiente pentru a rezolva probleme sistemice din zona euro şi de aceea a decis retrogradarea mai multor ţări.
Economica.net - sâm, 14 ian. 2012, 11:12

Nouă ţări din zona euro, între care Franţa, Italia, Spania, Austria şi Portugalia, au fost retrogradate de agenţia Standard and Poor’s (S&P). Aceasta a confirmat calificativele pentru şapte state, printre acestea figurând Germania, cea mai mare economie din UE, Olanda, Belgia şi Irlanda.

Italia, Spania, Portugalia şi Cipru au fost depunctate cu două trepte, în timp ce ratingurile Austriei, Franţei, Maltei, Slovaciei şi Sloveniei au fost reduse cu o treaptă, se arată într-un comunicat S&P.

Franţa, a doua mare economie a zonei euro, a fost retrogradată cu o treaptă, de la „AAA” la „AA+” şi a pierdut pentru prima dată calificativul maxim posibil. Pentru Italia şi Spania, retrogradarea a fost de două trepte, de la „A” la „BBB+” şi de la „AA-” la „A” . Italia este a treia mare economie din zona euro, iar Spania a patra.

Germania, Olanda, Finlanda şi Luxemburg şi-au păstrat calificativele „AAA”, maxim posibil, în timp ce Belgia a fost menţinută la „AA”.

„Deciziile sunt motivate în cea mai mare măsură de opinia S&P că iniţiativele luate de liderii europeni în ultimele săptămâni ar putea fi insuficiente pentru a rezolva probleme sistemice din zona euro”, scriu analiştii S&P.

Decizia Standard&Poor’s (S&P) privind retrogradarea statelor din zona euro nu va avea un impact imediat semnificativ, deoarece era aşteptată de pieţe, însă va afecta Fondul European de Stabilitate Financiară şi ar trebui să-i determine pe liderii UE să urgenteze acţiunile anticriză.

Retrogradarea Franţei şi Austriei ar putea complica însă sarcina Fondului European de Stabilitate Financiară, al cărui rating şi capacitate de finanţare depinde de ratingurile guvernelor care îl garantează, în principal ale celor şase state care aveau până vineri AAA pe linie de la cele trei mari agenţii. Franţa şi Austria au încă rating maxim de la Moody’s şi Fitch.

Decizia S&P ar putea avea şi un impact pozitiv, deoarece ar putea forţa mâna liderilor europeni spre urgentarea elaborării unui plan concret şi decisiv de soluţionare a crizei datoriilor de stat declanşată în Grecia la sfârşitul anului 2009.

Comisia Europeană: Este o decizie aberantă

Comisarul european pentru Afaceri Economice Olli Rehn şi-a exprimat „regretul faţă de decizia aberantă a Standard and Poor’s”. „După ce am verificat că momentul nu a fost ales la întâmplare, regret decizia aberantă adoptată de Standard and Poor’s cu privire la ratingul mai multor ţări din zona euro, în momentul în care acestea acţionează hotărât pe toate fronturile cu scopul de a răspunde crizei”, afirmă Rehn.

Rehn arată că Această iniţiativă „face şi mai necesară consolidarea bugetară şi reformele structurale” în ţările din zona euro, impunând totodată „necesitatea de a găsi răspunsuri la fragilităţile sectorului bancar, de a ne consolida apărarea financiară şi guvernanţa economică”. El subliniază de asemenea că „decizii recente ale UE, combinate cu acţiunile Băncii Centrale Europene (BCE), au contribuit la relaxarea tensiunilor pe piaţa datoriilor suverane”.

„De-acum este importantă finalizarea cât mai rapid posibil a formei de funcţionare a Mecanismului European de Stabilitate (MES) şi, aşa cum au decis şefii de stat şi de Guvern pe 9 decembrie, devansarea intrării acestuia în vigoare în iulie 2012”, adaugă oficialul european.

Acest mecanism urmează să înlocuiască în mod permanent Fondul de securitate al zonei euro (FESF), iar „plafonul său de 500 de miliarde de euro va fi reevaluat în martie”, a mai anunţat Olli Rehn.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...