S&P a retrogradat Renault la categoria „junk”

Economica.net
09 04. 2020
renault_sediu_central_574898576_50202700
Agenţia estimează că impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) va duce la o scădere a vânzărilor auto pe plan global de aproximativ 15% în 2020, urmată de o redresare de 6% – 8% în 2021.

Renault are o amplă rezervă de lichidităţi şi poate, în opinia S&P, să se bazeze pe garanţiile de la statul francez. Cu toate acestea, agenţia se aşteaptă ca în acest an câştigurile Renault, fluxul de numerar generat şi poziţia sa financiară să slăbească, în urma unui an 2019 deja dificil.

„Perspectiva negativă reflectă gradul ridicat de incertitudine privind impactul economic al pandemiei, implicaţiile asupra vânzărilor auto globale şi cum va fi afectată performanţa Renault şi capacitatea de a gestiona aşteptatul declin al câştigurilor”, se arată în comunicatul agenţiei.

De asemenea, S&P a menţinut ratingul „BBB minus” atribuit grupului auto francez PSA, dar a înrăutăţit perspectiva de la stabilă la negativă.

În martie, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a retrogradat ratingul pentru datoriile pe termen lung ale Renault, de la „BBB minus” la „BB plus”, perspectiva atribuită fiind negativă.

„Retrogradarea reflectă punctul nostru de vedere că pandemia de COVID-19 va afecta câştigurile şi fluxul de numerar al Renault în 2020. Scenariul actual al Fitch prevede o încetinire semnificativă a economiei globale în trimestrul al doilea, ceea ce va afecta vânzările de noi vehicule în prima jumătate a acestui an. Ne aşteptăm la o revenire a vânzărilor în a doua jumătate a acestui an şi în 2021, dar la un nivel mai mic decât preconizam anterior”, a subliniat Fitch Ratings.

Agenţia apreciază că perspectiva „negativă” asociată ratingului Renault reflectă riscul unei noi deteriorări a profilului de credit al Renault dacă măsurile de izolare şi opririle de producţie care au legătură cu COVID-19 se vor prelungi, afectând şi mai mult operaţiunile şi lichiditatea Renault.

În februarie, şi agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât cu o treaptă, de la „Baa3” la „Ba1”, ratingul atribuit Renault, la categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii), cu perspectivă stabilă, după ce anul trecut producătorul auto francez a înregistrat primele pierderi din ultimii zece ani.

„Pe baza estimărilor companiei pentru 2020, care anticipează un declin suplimentar al marjei operaţionale, şi pe fondul slăbiciunii continue a mediului operaţional, nu ne aşteptăm ca Renault să-şi poată restabili pe termen mediu marja operaţională la un nivel viabil”, se arată în comunicatul Moody’s.

Instituţia precizează că perspectiva stabilă anticipează continuarea politicii fiscale prudente de către Renault, nivelul adecvat al lichidităţilor şi îmbunătăţirea rezultatelor financiare.

Grupul Renault a înregistrat în 2019 o pierdere netă de 141 milioane de euro (faţă de un profit de 3,3 miliarde de euro în 2018), în timp ce vânzările totale au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Renault România a anunţat, joi, că la uzinele Dacia de la Mioveni se va relua progresiv producţia începând din 21 aprilie, urmând ca din 4 mai să revină la activitatea normală.