S&P, declarată vinovată de un tribunal pentru „înşelăciune” şi „proasta informare a investitorilor”

Economica.net
05 11. 2012
proces_1_87108700_25112300

Magistraţii Tribunalului Federal au decis că S&P şi divizia locală a băncii olandeze ABN Amro, deţinută în prezent de grupul britanic RBS, „a înşelat” şi „a indus în eroare” 12 consilii locale, care au investit în derivate complexe de credit de tip CPDO în anul 2006, printr-un intermediar, potrivit Financial Times.

Instanţa notează că nicio agenţie de rating „de o competenţă rezonabilă” nu ar fi putut atribui derivatelor rating „AAA”. Derivatele respective sunt descrise în decizie drept „grotesc de complicate”, iar S&P şi ABN Amro sunt vinovate şi de publicarea de informaţii fie false, fie implicând „interpretări greşite sau neglijente”, potrivit judecătorului federal.

Decizia se întinde pe 1.500 de pagini şi reprezintă o premieră, fiind pentru prima dată când o agenţie de rating ajunge la proces pentru evaluarea unui produs financiar complex. Decizia va fi cu siguranţă studiată atent de agenţiile de rating şi băncile de investiţii din întreaga lume, notează FT.

„Decizia reprezintă o lovitură majoră pentru agenţiile de rating, care s-au bucurat mereu de privilegiul de a profita de pe urma atribuirii acestor ratinguri fără a fi vreodată trase la răspundere de către investitori. Din acest moment, agenţiile de rating nu se mai pot ascunde în spatele delimitărilor (disclaimer) pentru a se absolvi de răspundere”, a declarat unul dintre avocaţii care reprezintă consiliile locale.

În Statele Unite, agenţiile de rating au reuşit până acum să evite cu uşurinţă acţiunile în justiţie prin care s-a încercat tragerea la răspundere pentru calificativele de top acordate unor produse financiare care s-au devalorizat masiv în timpul crizei financiare din 2007-2009. Principalul motiv invocat de agenţii este disclaimer-ul ataşat comunicatelor, care notează că informaţiile şi rapoartele trebuie considerate şi interpretate drept opinii.

John Walker, directorul executiv al IMF Australia, compania de avocatură care a finanţat procesul consiliilor locale împotriva agenţiilor de rating, a declarat că decizia Tribunalului Federal de la Sydney ar putea reprezenta un precedent important pentru justiţia europeană.

IMF Australia analizează potenţiale acţiuni similare în Olanda şi Marea Britanie, vizând derivate CPDO în valoare de 2 miliarde euro comercializate de ABN Amro către mai multe bănci şi fonduri de pensii şi evaluate de S&P.

Cele 12 consilii locale au primit asigurări în 2006, de la ANB Amro şi S&P, că derivatele respective, cu o valoare de 16 milioane dolari australieni la acea dată, au şanse extrem de mici să ajungă în situaţie de neplată (default). După mai puţin de doi ani, derivatele au fost lichidate cu o pierdere de peste 90% pentru consiliile locale.

În urma deciziei de luni, consiliile vor primi despăgubiri de 16 milioane de dolari australieni, însă costul total imputat părţilor acuzate s-ar putea ridica la 30 milioane de dolari australieni, incluzând cheltuielile de judecată şi dobânzile.

S&P, companie care face parte din grupul McGraw-Hill, a anunţat că urmează să facă recurs. RBS a precizat că analizează decizia.