S&P pune sub supraveghere ratingul „A-” al Boeing, cu perspectivă negativă, din cauza întârzierii recertificării 737 MAX

Economica.net
24 01. 2020
boeing_737_max_8_78659867_44222200

S&P anticipează ca raportul dintre fondurile din operaţiuni şi datorii al Boeing să scadă sub 30% în 2020, în urma anunţului din această săptămână al companiei că nu va obţine acordul pentru revenirea în serviciu a aeronavelor 737 MAC înainte de jumătatea anului.

„Acest fapt va însemna o perioadă mai lungă de ieşiri de capital decât anticipam pentru 2020, precum şi o reducere mai mică a datoriilor în a doua jumătate a anului, pentru că Boeing va livra mai puţine avioane”, potrivit unui comunicat al S&P Global Ratings.

Agenţia a arătat că ar putea retrograda ratingul Boeing sub nivelul „A-” dacă raportul dintre fonduri şi datorii nu va urca peste 30% în următoarele 12-24 de luni, sau dacă consemnarea 737 MAX va afecta permanent reputaţia Boeing în faţa clienţilor şi autorităţilor de reglementare, potrivit News.ro

Miercuri, Fitch Ratings a redus la rândul ei perspectiva Boeing de la stabilă la negativă şi a confirmat ratingul companiei la nivelul „A-„, menţionând riscurile legate de momentul revenirii în serviciu a 737 MAX.