S&P şi-a revizuit estimările de creştere pentru zona euro şi Marea Britanie după Brexit
‘Pentru zona euro, în pofida creşterii incertitudinilor şi a scăderii cererii externe ca urmare a Brexit, nu ne aşteptăm la acest moment ca revenirea să se oprească. Cu toate acestea ne aşteptăm ca efectul Brexit să anuleze 0,8% din PIB-ul zonei euro în 2017 şi 2018’, se arată într-un raport al S&P publicat luni.
La finele lunii trecute, alegătorii britanici au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Anunţarea rezultatelor Referendumului a provocat scăderi importante pe pieţele financiare din întreaga lume, care se aşteptau la victoria taberei pentru rămânerea Marii Britanii în UE.
În cazul Marii Britanii, S&P estimează că Brexitul va anula 1,2% din PIB în 2017 şi 1% în 2018. ‘Aceste noi estimări se bazează pe presupunerea că accesul la piaţa unică va fi menţinut în 2017 şi 2018 iar Banca Angliei va reuşi să ţină sub control turbulenţele de pe pieţele financiare’, subliniază agenţia de evaluare. S&P susţine că până la finele acestui an Banca Angliei va reduce dobânda de bază la zero de la 0,5% urmând ca în 2017 să redemareze programele de relaxare cantitativă.
‘Credem că Marea Britanie va evita, la limită, o recesiune provocată de Brexit însă riscurile în jos sunt numeroase’, avertizează S&P.
Săptămâna trecută, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a spus şi el că se aşteaptă la o încetinire semnificativă a ritmului de creştere ca urmare a votului în favoarea Brexit, adăugând că cel mai probabil va fi nevoie ca politica monetară să fie relaxată în cursul verii.
După Referendumul de la finele lunii trecute, lira sterlină a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american şi în prezent rămâne semnificativ mai jos faţă de nivelul înregistrat înaintea votului.
Mai multe organizaţii internaţionale şi-au revizuit prognozele de creştere pentru următorii ani. Trei sferturi din economiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteaptă ca Marea Britanie să intre în recesiune la un anumit moment în următoarele 18 luni iar pe ansamblul anului 2017 economiştii se aşteaptă ca economia britanică să înregistreze un avans de doar 0,4%.