S&P şi Moody’s: Naţionalizarea SNS Reaal nu va afecta ratingul suveran al Olandei
Vineri guvernul olandez a decis să naţionalizeze SNS Reaal în urma unei injecţii de capital de 2,2 miliarde de euro, sau 0,4% din Produsul Intern Brut al Olandei, la care se adaugă 6,8 miliarde de euro (1,2% din PIB) sub formă de împrumuturi şi garanţii.
Potrivit S&P, decizia guvernului olandez, în pofida costurilor pentru contribuabili, reflectă intenţia autorităţilor de a împiedica orice şocuri de finanţare pentru băncile olandeze.
Separat, o altă mare agenţia de evaluare, Moody’s, a anunţat şi ea să naţionalizarea SNS Reaal este puţin probabil să coste Olanda ratingul său „AAA”. „Costul asumat de guvernul olandez pentru sprijinirea SNS Reaal este relativ mic comparativ cu bugetul de stat”, a informat Moody’s. Totuşi, agenţia a avertizat că problemele de la SNS Reaal ar putea avea implicaţii pentru celelalte bănci olandeze.
Olanda este una din puţinele economii din zona euro (alături de Germania, Finlanda şi Luxemburg) care beneficiază în continuare de un rating de top AAA. Perspectiva asociată este una „negativă”, ceea ce înseamnă că o retrogradare este posibilă.