Să ţinem lumina aprinsă.
Aş vrea, încă de la începutul textului, să fie foarte clar la ce mă refer: acuz Parlamentul României că este, în cea mai mare parte a sa (şi mă refer la o majoritate zdrobitoare) un grup de crimă organizată. Mai mult, îi acuz că şi-au infiltrat oameni în mai toate instituţiile statului, pe care le sugrumă şi le jefuiesc de ani de zile.
Pot sa probez această acuzaţie în cel mai simplu mod cu putinţă: am să las, aici, două definiţii oferite de Wikipedia, şi am să vă invit pe dumneavoastră, cititorii, să spuneţi care credeţi că se potriveşte mai bine vastei majorităţi a „oamenilor politici” din România.
Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între diversele categorii și grupuri sociale, între partidele politice, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică, etc. Deși termenul este folosit în general în legătură cu actul de guvernare, el poate fi indentificat în toate interacțiunile grupurilor umane. Politica poate semnifica și orientarea, activitatea și acțiunea unui partid (sau a unor grupări), exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe.
Crima organizată se referă la grupurile transnaționale sau locale implicate în diverse activități criminale, care au ca principal scop beneficiile financiare.
Suntem într-un punct în care am căzut atât de jos ca oameni, ca naţie, încât pur şi simplu am stat, inerţi (asta în cel mai fericit caz, acela în care nu ne-am afiliat), şi am permis unei organizaţii criminale să se instaleze la putere, în toate structurile care ne definesc viaţa. Miercuri, 17 februarie 2016, am asistat la o manifestare brutală a acestei familii mafiote. Au chemat, la ordine, un prim ministru, ca să-i ceară socoteală pentru aplicarea legii. Au chemat, la ordine, un preşedinte, care a pus, senin, un semn de egal între o hotărâre judecătorească definitivă şi „banale motive administrative”, dovedind că e fie ticălos şi dispreţuieşte profund legea şi justiţia, fie este o cârpă limitată intelectual, un om de paie al organizaţiei criminale, care nu înţelege implicaţiile morale ale cuvintelor spuse din voinţă proprie sau dictate de alţii.
Pur şi simplu suntem mâncaţi de un cancer năprasnic, o formă de lipsă de moralitate la care, din laşitate sau prostie, ne-am afiliat în foarte mare parte. Am ajuns să huiduim instituţiile care îşi fac treaba, fără să facem distincţie între instituţiile comuniste, care asupreau populaţia cu tot entuziasmul specific cozii de topor ajunsă şef şi acele părţi ale instituţiilor de astăzi care acţionează în interesul nostru. Urlăm că în România este rău şi în acelaşi timp urlăm să nu se aplice legea, să nu se recupereze prejudiciile, să nu se schimbe lucrurile. Avem încă impresia că statul trebuie să reprezinte ceva opresiv, împotriva căruia e ok să lupţi, pe care e ok să-l jefuieşti.
Ne prefacem, zilnic, că suntem un stat suveran, democratic, bazat pe principii corecte, în care justiţia şi legea creată de noi, cetăţenii, ca să ne servească interesele, primează. Suntem prea politicoşi, şi tratăm aceşti criminali ca şi când ar fi, într-adevăr, reprezentanţi legitimi ai poporului. Nu sunt. Poporul arde în cluburi pentru că mafioţii dau şi iau şpăgi, bebeluşii poporului mor în spitale, iar pe mafioţi îi doare doar să blocheze aplicarea legii care le-ar lua înapoi furtişagul, poporul este, în cea mai mare parte a lui, sufocat de foame, boli şi sărăcie şi lipsit de educaţie, pentru că mafioţii trebuie să conducă Lamborghini, să facă baie în căzi cu şampanie de mii de euro sticla şi să facă shopping la Paris. Totul, din banii care ar asigura viitorul românilor, care ar face copiii noştri să aibă o viaţă mai bună. Hai să nu ne mai prefacem. Au trecut suficienţi ani, şi nu mai avem prea mulţi înainte. O să murim, iar copiii noştri vor trăi la fel ca noi, chinuiţi în continuare de odraslele tot mai obraznice ale dinastiilor de criminali analfabeţi.
Lucrurile se schimbă, desigur, odată cu dispariţia (prin moarte sau puşcărie) a generaţiei securisto-comuniste şi înlocuirea sa cu reprezentanţi ai generaţiilor care n-au apucat să fie stricate de cel mai cretin sistem politic şi economic prin care a trecut România din perioada fanariotă şi până în prezent; vorbesc despre cel comunist. Sigur, unii dintre „tineri” sunt stricaţi de înaintaşii lor, însă nici măcar aceia nu sunt într-atât de stricaţi până la os precum e această generaţie de cocalari în care se îmbină educaţia securisto-comunistă cu cea interlopă a străzii, şi care a împins lucrurile dincolo de orice limită a oricărui fel de bun simţ.
Pentru o şi mai bună ilustrare a felului în care funcţionează instituţiile statului sub cizma acestor carcalaci care mimează un stat democratic, să luăm ca exemplu cazul poliţistului Godină. Este un om care îşi face treaba pentru care primeşte salariu. Pentru asta, a fost chemat în birou şi umilit de şefii lui, gata să fie cârpe şi să urineze pe propria uniformă la ordinul unei persoane a sistemului, şefa organizaţiei Crucea Roşie din Braşov (care este, apropo, un fel de ONG pesedist). Singurul motiv pentru care a scăpat Godină şi este încă în sistem, după ce a încălcat omerta pe care se bazează marea familie criminală a României, este fix faptul că a devenit persoană publică. Spre exemplu, pagina lui de Facebook are, la ora la care scriu acest comentariu, peste 214.000 de like-uri (adică oameni care urmăresc tot ce postează). Spre comparaţie, pagina de Facebook a Poliţiei Române are sub 140.000. Prima observaţie, aici, este că cineva, undeva, ar trebui să se gândească la ce înseamnă această diferenţă de interes în termeni de „hai să vedem ce preferă populaţia”.
A doua observaţie este că acest caz e mult mai important decât pare. Nu el în sine, ci consecinţele. Pentru că acum oamenii pot vedea, cu propriii ochi, că dacă refuzi să faci parte din sistemul criminal, dacă vorbeşti împotriva lui, dacă te opui mizeriei, dacă spui public – nu ţi se întâmplă nimic, ci chiar dimpotrivă. Nu pot să sublinez importanţa acestei observaţii suficient de mult.
A treia observaţie este că aici este una dintre slăbiciunile organizaţiei criminale. Exact ca gândacii de bucătărie, în momentul în care aprinzi lumina în camera în care se află, fie ea cameră a Parlamentului sau birou al unor şefi ai Poliţiei Române, carcalacii îngheaţă sau încearcă să fugă să se ascundă prin cotloanele cu întuneric. Nu suportă atenţia, nu suportă lumina, nu suportă reflectorul. De aceea a încercat şi domnul Dragnea să stingă reflectorul pe Facebook: gata domnule, nu mai ai voie să spui de oameni că sunt hoţi pentru că au apartenenţă politică! Stingeţi lumina!
Pe final, vreau să informez toate persoanele care au acest fel de gândire (sau măcar pe acelea din marele grup de crimă organizată care, deşi nu sunt cele mai ascuţite creioane din penar, măcar ştiu să citească şi altfel de simboluri decât cifrele de pe bancnote şi kilometrajul maşinii de 100.000 de euro pe care o conduc) că lumina nu o să se mai stingă niciodată. Că lupta voastră e la fel de inutilă cum ar fi cea a gândacilor de bucătărie împotriva conceptului de curent electric. Ceea ce faceţi acum, tot circul ăsta trist şi prost, nu este decât o prelungire fără speranţe şi fără viitor a stării de jeg moral în care sunteţi obişnuiţi să trăiţi şi să vă scăldaţi. Este o stare care nu mai caracterizează majoritatea românilor, iar aceştia sunt dispuşi să lupte până la capăt pentru ca această stare de fapt să nu mai existe. Sistemul vostru s-a fisurat şi pierde lichid prin toate încheieturile. Nu există cale de întoarcere; singura soluţie este reformarea imediată după standardele pe care le cerem, sau dispariţia, striviţi sub talpa şlapului propriei inadaptări, sub privirile scârbite ale noastre, cei care nu vă mai suportăm pe voi, sistemul vostru criminal şi tot ceea ce reprezentaţi.
Având nu doar caracteristicile unor gândaci de bucătărie, ci şi educaţia lor, nu mă îndoiesc ce o să alegeţi.