Săftoiu, către angajaţii TVR: Reformarea Televiziunii Române este un proces contra cronometru
Într-un comunicat remis vineri seara MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu spune că fără reformă, Societatea Română de Televiziune (SRTv) riscă să intre „în colaps”, iar orice amânare a reformei TVR „poate pune în pericol accesul publicului la informare”.
Reacţia lui Claudiu Săftoiu vine în contextul în care, vineri, SPUS TV – Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV (sindicatul reprezentativ din SRTv, n.r.) i-a cerut directorului general al Televiziunii Române să ia de urgenţă măsurile necesare pentru modificarea grilelor de programe ale televiziunii publice, astfel încât angajaţii să îşi poată relua activitatea.
Totodată, într-un comunicat de presă, remis vineri MEDIAFAX, şi semnat „Angajaţii din TVR”, se spunea, printre altele, că salariaţii TVR solicită anularea Planului de restructurare demarat de fostul Consiliu de Administraţie şi „întocmirea unui program de restructurare legal, bazat pe o corectă şi rezonabilă abordare economico-financiară rezultată în urma consultării unor experţi independenţi”.
De cealaltă parte, Claudiu Săftoiu spune în comunicatul remis vineri seară agenţiei MEDIAFAX că respectă dreptul angajaţilor TVR de a-şi exprima opinia faţă de implementarea Programului de redresare economică a televiziunii publice.
„Este însă necesar ca şi angajaţii TVR să înţeleagă gravitatea situaţiei în care ne aflăm. Orice amânare a procesului de reformă poate pune în pericol activitatea fiecărui salariat, dar şi accesul publicului la informare, prevăzut de Constituţie. În acelaşi timp, prelungirea situaţiei actuale creşte riscul de executare a TVR de către creditori şi intrarea televiziunii în colaps. Am fost nevoiţi să scădem producţiile premieră pentru a tăia din cheltuieli. Cu cât vom trece mai rapid peste etapa de restructurare a TVR, cu atât vom intra mai repede în normalitate şi vom împrospăta grilele. Este dreptul profesioniştilor din TVR să-şi reia activitatea. Asta ne dorim cu toţii”, spune Claudiu Săftoiu.
El precizează că administraţia TVR a dedicat două luni exclusiv pentru elaborarea Programului de redresare a Televiziunii Române, „acesta fiind supus dezbaterii interne şi modificat conform sugestiilor salariaţilor şi partenerilor de dialog social”.
„Acum, Programul trebuie implementat. Revenirea la momentul zero al elaborării unui document de redresare ar însemna dinamitarea eforturilor de renegociere pentru eşalonarea datoriilor uriaşe pe care TVR le are faţă de bugetul de stat, bănci şi parteneri externi”, explică Săftoiu.
Potrivit acestuia, administraţia TVR este în continuare deschisă la dialog cu angajaţii. „Am lansat chiar în aceste zile invitaţia la discuţii, care să ducă la îmbunătăţirea implementării programului de redresare”, spune Claudiu Săftoiu.
Totuşi, el atrage atenţia că „reformarea TVR este un proces contra cronometru”. „Avem o presiune enormă impusă şi de termenele prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 33/2012, care obligă Consiliul de Administraţie, în exerciţiu, să finalizeze până în decembrie redresarea economică şi organizaţională a televiziunii publice”, mai spune Claudiu Săftoiu.
Claudiu Săftoiu a fost reales, în 9 octombrie, preşedinte-director general al SRTv de către membrii noului Consiliul de Administraţie al TVR şi urmează să fie supus validării Plenului reunit al celor două Camere în următoarea şedinţă a Parlamentului. Potrivit legislaţiei în vigoare, Claudiu Săftoiu îndeplineşte în prezent prerogativele de director general al SRTv.
Pe de altă parte, în comunicatul de presă, remis vineri, agenţiei MEDIAFAX, şi semnat „Angajaţii din TVR”, se spunea că salariaţii TVR îşi doresc să muncească.
„În baza Legii nr. 41/1994 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare din SRTv, care stabilesc clar faptul că noi, Televiziunea Publică, avem misiunea de a produce programe prin care să informăm, să educăm şi să contribuim la dezvoltarea societăţii româneşti, ne cerem dreptul la muncă. Suntem oameni de televiziune, dedicaţi profesiei şi dedicaţi acestei instituţii. Vrem să muncim, vrem să arătăm că suntem competitivi. Nu vrem să ne luăm salariile degeaba, pentru că nu acceptăm să fim consideraţi asistaţi social, dar, în egală măsură, nu putem accepta nici faptul că suntem obstrucţionaţi, că nu suntem lăsaţi să muncim, iar apoi acest lucru este folosit împotriva noastră”, se spunea în comunicatul de presă.
În acelaşi comunicat se mai spunea că angajaţii TVR cer „de urgenţă luarea unor măsuri concrete care să repună în drepturi Televiziunea Publică în calitate de televiziune competitivă, credibilă şi independentă, care are obligaţia prin lege să prezinte obiectiv realităţile vieţii sociale, politice şi economice interne şi internaţionale. În consecinţă, are obligaţia să funcţioneze, să producă programe”.
În comunicat se spunea şi că angajaţii TVR solicită „reconfigurarea grilelor curente pentru a elimina numărul nepermis de mare de reluări şi redifuzări şi pentru a reflecta fidel şi în timp real ceea ce se întâmplă în societate”, dar şi „desfiinţarea Grupului de lucru coordonat de Cristian Zgabercea şi constituirea unui alt grup de lucru în jurul unor reprezentanţi credibili ai corpului de profesionişti din TVR, care să propună noului CA măsuri concrete de restructurare”.
Totodată, în comunicat se solicita: „anularea Planului de restructurare demarat de fosta conducere şi întocmirea unui program de restructurare legal, bazat pe o corectă şi rezonabilă abordare economico-financiară rezultată în urma consultării unor experţi independenţi, pe care noi, jurnaliştii din TVR ne angajăm să îi aducem alături de noi, pro bono, în demersul de a salva Televiziunea Publică şi de a fundamenta redresarea financiară a instituţiei”.
„Stabilirea unor proiecte prioritare pentru octombrie – decembrie, care să fie preluate de manageri de proiect din corpul editorial, care să îşi angajeze răspunderea profesională pentru reuşita acestor programe şi să le gestioneze împreună cu echipe complexe”, era o altă solicitare precizată în comunicat.
Potrivit aceluiaşi comunicat, angajaţii TVR cereau „acordul de principiu al structurilor funcţionale din instituţie (Comitetul Director) pentru demararea proceselor de atragere a finanţării pentru aceste proiecte, dată fiind urgenţa majoră”.
Începând de luni dimineaţa, câteva sute de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune au protestat în curtea instituţiei faţă de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desfiinţate 872 de posturi. Potrivit reprezentanţilor SPUS TV (sindicatul reprezentantiv din TVR, n.r.) şi angajaţii studiourilor teritoriale ale TVR au protestat faţă de procesul de concediere colectivă.
Totodată, în cursul zilei de marţi, sindicaliştii au depus o acţiune în instanţă prin care contestă întregul proces de concediere colectivă, au mai spus reprezentanţii SPUS TV, pentru MEDIAFAX.
Societatea Română de Televiziune este în prezent în plin proces de restructurare. Fostul Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat, pe 28 septembrie, noua schemă organizaţională a Televiziunii Române, care prevede desfiinţarea a 872 de posturi, în instituţie urmând să rămână în urma concedierilor colective 2.395 de angajaţi.
Totodată, fostul CA al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice.
TVR are o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august.
Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni.
Pe 10 august, fostul CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) şi de TVR 3.
TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural şi-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.
În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.