Săftoiu, ultima dată în Parlament: Refuz să-i păcălesc pe oameni

Economica.net
01 02. 2012

Săftoiu susţine că parlamentarii aflaţi la primul mandat în această legislatură au renunţat să mai reprezinte interesele celor care i-au ales pentru a deveni instrumentele conducerilor de partid. „Parlamentul are cea mai redusă cotă de încredere din toate instituţiile. Primii responsabili suntem cei aflaţi la primul mandat, în proporţie de 80%. Am reuşit să mai compromitem câteva cuvinte: ‘nou’ şi ‘politică’ „, a spus Săftoiu.

„În trei ani de zile nu am reuşit să renunţăm la penibila condică de prezenţă”, a exemplificat Săftoiu invocând practica votului la mai multe cartele folosit pe scară largă în Parlament. „Nu am acceptat giumbuşlucuri şi am dispreţuit verbiajul violent de la acest microfon”, a afirmat liberala.

În mod special, a reproşat parlamentarilor puterii incapacitatea de a accepta idei bune venite din partea opoziţiei, chiar dacă erau conştienţi de valoarea lor. „Din păcate, am constatat că atunci când eşti la putere, criteriul nu este întotdeauna ce propui (…) Modalitatea aceasta medievală blochează Parlamentul”, a adăugat Adrian Săftoiu.