SAI Certinvest îl numește pe Adrian Dudu pe poziția de director de investiții

SAI Certinvest, prima societate independentă de administrare a fondurilor de investitii autorizata din România, anunță numirea lui Adrian Dudu în funcția de director de investiții, începând cu luna februarie 2023. Anterior, el a activat timp de nouă ani în cadrul BCR Pensii, unde a gestionat alocarea portofoliului în acțiuni locale și europene, dar și investiții în instrumente cu venit fix sau instrumente derivate, și s-a format ca broker în cadrul Carbon Warehouse in Praga.
Ion Dobreanu - mar, 14 feb. 2023, 16:24
SAI Certinvest îl numește pe Adrian Dudu pe poziția de director de investiții

Cu o experiență semnificativă de investiții în piețele de capital locale și internaționale, Adrian Dudu va fi responsabil de definirea și implementarea unui proces performant de investiții in cadrul SAI Certinvest. Principalele obiective sunt consolidarea unei expertize puternice la nivelul echipei de investiții, diversificarea portofoliului companiei pentru a răspunde nevoilor pieței și obținerea unor randamente investiționale solide.

„Văd în SAI Certinvest un potențial mare de creștere, bazat atât pe diversificarea produselor din portofoliu cât și pe o abordare matură a procesului investițional. Mă bucur să descopăr o echipă hotărâtă să devină în următorii trei ani un partener de încredere pentru investitorii din România, un etalon pentru piața de capital locală”, a declarat Adrian Dudu.

Adrian Dudu a absolvit Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori a Academiei de Studii Economice București și Facultatea de Istorie a Universității București.

Despre SAI Certinvest

Cu peste 28 de ani de operaţiuni pe piata locală, SAI Certinvest este prima societate independentă autorizată pentru administrarea fondurilor de investitii din România. Pornind de la misiunea de a genera valoare şi siguranţă financiară clienţilor săi, compania își propune să devină cel mai respectat partener de administrare a investitiilor din România. SAI Certinvest are ȋn administrare șase fonduri deschise de investiţii, trei fonduri de investiţii alternative, o platformă de investiţii online (https://www.investonline.ro/) şi 150 de portofolii administrate privat.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României