Saint-Gobain Glass România a investit 6 mil. euro într-o linie de producţie a sticlei laminate, la Călăraşi

Compania Saint-Gobain Glass România a investit 6 milioane de euro într-o linie de producţie a sticlei laminate în cadrul fabricii de la Călăraşi, a anunţat, joi, subsidiara producătorului francez de materiale de construcţii Saint-Gobain.
Economica.net - J, 05 sept. 2013, 10:54
Saint-Gobain Glass România a investit 6 mil. euro într-o linie de producţie a sticlei laminate, la Călăraşi

„Decizia de a începe producţia de sticlă laminată este în linie cu strategia de extindere a Saint-Gobain Glass România, platforma de producţie de la Călăraşi fiind concepută ca un centru regional care să deservească nu doar piaţa locală, ci şi pieţele din Balcani. În plus, din perspectiva noastră, în ciuda situaţiei economice dificile, există un mare potenţial de creştere a pieţei din România şi a celor din regiune”, a declarat directorul general al Saint-Gobain Glass România, Jerome Lionet.

În urma finalizării noii linii de producţie, a treia, investiţiile totale ale grupului francez în fabrica de sticlă de la Călăraşi se ridică la 176 milioane de euro.

Capacitatea de producţie a noii linii va ajunge la circa două milioane de metri pătraţi anual, în total în fabrica din Călăraşi fiind realizate în fiecare an 21 milioane de metri pătraţi de sticlă float.

Noile sortimente de sticlă laminată vor avea ca destinaţie în principal piaţa rezidenţială, aproximativ 80%, diferenţa urmând să fie livrată proiectelor comerciale şi office.

„În acest an, business-ul companiei va creşte cu cel puţin 10%, din care jumătate va fi contribuţia noii linii de producţie”, a spus Lionet.

În 2012, afacerile companiei s-au ridicat la 65 milioane de euro, a adăugat reprezentantul Saint-Gobain Glass România.

Grupul francez este prezent în Româna cu patru companii, respectiv Saint-Goba Construction Product (cu diviziile Isover, PAM, Rips şi Weber), Saint-Gobain Glass (cu diviziile Glass şi Abrasives), MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl, având 1.000 de angajaţi şi 12 linii de producţie în şapte zone industriale.

Anul trecut, rulajul grupului francez în România a atins 145 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar fără criterii de performanţă
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar ...
Ministrul Economiei a dat exemplul unor directorii de companii de stat care câştigă 53.000 de lei pe lună, precizând că sunt salarii de 50.000 de lei fără criterii de performanţă. În plus,......
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Elevii pot consulta pe platforma toe.hubproedus.ro oferta de licee bucureştene, a informat, duminică, primarul interimar ...
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Nurlan Zhakupov, șeful Samruk-Kazyna, s-a întâlnit cu conducerea KazMunayGas și a subsidiarei acesteia, KMG International ...
Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO
Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică ...