Sală de sport polivalentă de 5.000 de locuri, la Constanţa. A fost semnat contractul de proiectare şi execuţie
Conform sursei citate, CNI a semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Sală Sport Polivalentă – 5.000 locuri, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa”, din bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 254, zona Badea Cârţan, cu Asocierea S.C. Euromateria S.R.L, S.C. Aduro Impex S.R.L, Conpat Scarl – Delta Con S.R.L şi Research Consorzio Stabile S.C. ARL.
Valoarea contractului de finanţare este de 67.913.330,34 lei (cu TVA, cote şi taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare şi execuţie va fi de 27 de luni (din care trei luni pentru proiectare), sala de sport, propusă, ocupă la sol aproximativ 9.820 mp, fiind desfăşurată pe trei niveluri cu un total de 18.500 mp şi o capacitate de 5.000 de locuri.
„Din punct de vedere funcţional, clădirea cuprinde: zona terenului de joc cu caracter multifuncţional (dimensionată şi dotată corespunzător pentru terenul de handbal, baschet şi volei, cu zonă de protecţie specifică fiecărui sport, conform instrucţiunilor fiecărei federaţii sportive în parte), zona gradenelor, care va asigura locurile pentru publicul spectator (cca. 4.000 de locuri în gradene fixe, 1.300 de locuri în gradene telescopice, cca. 800 de locuri în varianta folosirii spaţiului de joc pentru amplasarea scaunelor suplimentare – activităţi nonsportive), locuri pentru spectatori VIP şi reprezentanţi ai presei, precum şi locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi”, precizează comunicatul MDRAP.
În plus, baza sportivă este prevăzută cu o sală de antrenamente, dimensionată, de asemenea, conform regulamentelor federaţiilor de specialitate. Totodată, proiectul dispune de spaţii pentru publicul spectator, sportivi, spaţii administrative, spaţii destinate securităţii şi organizatorilor de evenimente, spaţii de depozitare şi spaţii tehnice, precum şi spaţii funcţionale şi operaţionale, în vederea asigurării unei funcţionări eficiente, conform standardelor şi normativelor în vigoare. Nu în ultimul rând, baza sportivă va beneficia de spaţii pentru dotări secundare de tip comercial (cafenele, magazine cu caracter sportiv) şi de spaţii special amenajate pentru transmisiuni sportive, presă şi VIP.
Proiectul sălii polivalente este unul complex, vizând inclusiv amenajarea spaţiilor din jurul sălii, fiind creată o zonă pietonală atractivă, care să participe la asigurarea flexibilităţii funcţionale a zonei.
Lucrările aferente acestui contract vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se realizează prin CNI, Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Constanţa urmând a se ocupa de execuţia branşamentelor la utilităţi, precum şi de o parte a amenajărilor exterioare, până la finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii.