Salariații care au copii și se află în perioada de inserție vor primi stimultentele, chiar dacă au contractele de muncă suspendate

Economica.net
08 04. 2020
violeta_alexandru_30907000

„Părinţii aflaţi în plata stimulentului de inserţie cărora li s-a încetat/suspendat contractul de muncă pe perioada stării de urgenţă primesc neîntrerupt stimulentul pentru o perioadă de 90 de zile”, a scris Violeta Alexandru.

Ea a explicat că a luat această decizie în urmă sesizărilor primite de la părinţii reveniţi la muncă şi care au fost afectaţi de suspendarea contractelor de muncă.

„Îmi pasă de părinţii care şi-au dorit să revină la muncă înţelegând că aşa putem ieşi din această criză. Din păcate, mulţi dintre cei care beneficiau de plata stimulentului sunt în situaţia încetării sau suspendării contractului de muncă, fără un orizont optimist de timp, datorită răspândirii COVID-19. V-am auzit şi am reacţionat la timp, aşa încât fiecare părinte afectat să fie liniştit”, a precizat Violeta Alexandru.