Salariaţii din administraţia publică locală intră mâine în grevă
Sindicaliştii din FNSA spun că personalul care lucrează în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70% prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare cu salariul minim brut pe economie: 1.250 lei de la 1 mai 2016.
Iată revendicările sindicaliştilor din administraţia publică locală:
– Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept, iar alţii nu.
– Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
– Majorarea salariilor de bază cu 25% pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual din administraţia publică locală.
– Eliminarea în totalitate a Articolului 31 (4) din OUG nr. 20/2016.
Citeşte în ECONOMICA.NET şi lista beneficiilor angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului.