Salariaţii PSA Peugeot Citroen vor primi un bonus de 2.000 de euro graţie revenirii pe profit a grupului

PSA Peugeot Citroen a informat miercuri că în 2015 a revenit pe profit, graţie unui rezultat net de 1,2 miliarde de euro, acesta fiind primul rezultat pozitiv înregistrat de cel mai mare constructor auto francez după 2010, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 24 feb. 2016, 14:20
Salariaţii PSA Peugeot Citroen vor primi un bonus de 2.000 de euro graţie revenirii pe profit a grupului

Cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 5,7% comparativ cu 2014 până la 56,3 miliarde euro iar livrările au crescut cu 1,2% până la 2,97 milioane autoturisme şi utilitare. În aceste condiţii, directorul general de la PSA Peugeot Citroen, Carlos Tavares, a anunţat că grupul va acorda o primă de 2.000 de euro, în medie, pentru fiecare salariat din Franţa.

‘Ne-am îndeplinit planul într-un timp record graţie mobilizării întregii companii şi a partenerilor. Salut această victorie colectivă care ne repune în cursă şi care demonstrează potenţialul PSA’, a declarat Carlos Tavares.

Aceste rezultate vin la doi ani după ce grupul PSA Peugeot Citroen s-a aflat pe marginea falimentului, fiind salvat doar de intervenţia statului francez şi a producătorului auto chinez Dongfeng care au preluat fiecare o participaţie de 14% din acţiunile PSA. Tot în 2014 Carlos Tavares, fost director general adjunct la Renault, a fost numit în fruntea PSA cu misiunea de a readuce cel mai mare constructor auto francez pe profit până în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: 800 de muncitori, mobilizați pe lotul tunelurilor. Când vom vedea prima „lumință”
Autostrada A1 Lugoj – Deva: 800 de muncitori, mobilizați pe lotul tunelurilor. Când vom vedea prima „lumință”
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a transmis luni imagini de pe șantierul lotului 2 (Margina - Holdea) al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Acesta a precizat și progresul de la tuneluri....
Compania care deține în România lanțurile Kenvelo, Lee Cooper și Timeout a intrat în insolvență la propria cerere. Ce se întâmplă cu magazinele
Compania care deține în România lanțurile Kenvelo, Lee Cooper și Timeout a intrat în insolvență la propria cerere. ...
Montecristo Retail RO, compania care operează Kenvelo, Lee Cooper și Timeout pe piața locală a intrat în insolvență ...
63% dintre români își pot achita toate facturile lunare, dar le rămân foarte puțini bani pentru economii sau activități recreative – sondaj Voice of Consumer
63% dintre români își pot achita toate facturile lunare, dar le rămân foarte puțini bani pentru economii sau activități ...
Aproape două treimi dintre românii (63%) care au participat la sondajul Voice of the Consumer 2025 realizat de PwC afirmă ...
Nicușor Dan va reduce bugetul Administrației Prezidențiale, dar nu își va reduce propriul salariu
Nicușor Dan va reduce bugetul Administrației Prezidențiale, dar nu își va reduce propriul salariu
Președintele Nicușor Dan a anunțat o reducere cu 20% a cheltuielilor Adminsitrației Prezidențiale, dar care nu va viza ...