Cel mai mic venit încasat de vânzătorii angajaţi la Lidl creşte cu circa 200 de lei la 2.700 de lei „în mână”, începând cu 1 martie
În anul financiar 2021, cel mai mic venit mediu lunar realizat de un vânzător la Lidl România va fi de 4.400 de lei brut (aproximativ 2.700 de lei net), sumă care include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paşti şi de Crăciun, precum și alte tipuri de bonusuri și sporuri.
Spre comparaţie, începând cu 1 martie 2020, cel mai mic venit brut oferit de Lidl salariaților săi va depăși, în medie, 4.000 de lei brut lunar, adică aproximativ 2.500 lei net pe lună, au spus pentru Economica.net oficialii companiei. Valoarea antemenţionată include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paști și de Crăciun, și sporurile primite de angajați.
Angajații Lidl primesc anual creșteri salariale, în primii ani de lucru în companie. Spre exemplu, în 2021, un vânzător aflat în al patrulea an de la angajare la Lidl va câștiga un venit mediu lunar de cel puțin 5.100 de lei brut, spun oficialii retailerului german.
Lidl crește valoarea nominală a tichetelor de masă oferite tuturor categoriilor de angajați, la 20 de lei pe zi lucrătoare, și dublează sporul pentru lucrul în zilele de weekend, pentru angajații din magazine și depozite.
Lidl este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu peste 9.000 de salariaţi la nivel naţional.