Salarii majorate de 20 de ori pentru membrii CA şi AGA ai unei societăţi a Primăriei Arad

Economica.net
03 05. 2012
bani_lei_romanesti_02250800_99676000_38981900

Hotărârea AGA a SC TOP SA (Târguri, Oboare, Pieţe) a fost luată în 11 aprilie, iar potrivit acesteia „se fixează remuneraţia pentru membrii Consiliului de Administraţie şi pentru cenzori la 20 la sută din indemnizaţia directorului general pentru anul financiar 2012”.

Până la această decizie, remuneraţia era de unu la sută din salariul de 6.146 de lei al directorului, astfel că acum cei şapte membri CA, cei trei cenzori, dar şi cei patru consilieri locali membri AGA vor primi pe an aproape 15.000 de lei de persoană, indiferent la câte şedinţe participă.

Decizia AGA a societăţii care administrează pieţele din municipiu a determinat conducerea judeţeană a USL să reacţioneze într-o conferinţă de presă susţinută joi.

„În vremuri de asemenea austeritate, reprezentanţii PDL şi UDMR în AGA îşi permit să îşi dea nişte remuneraţii absolut nesimţite. Asemenea sume sunt făcute cadou reprezentanţilor puterii locale, în condiţiile în care mulţi angajaţi ai SC TOP SA au salarii mai mici de 1.000 de lei, iar directorul adjunct şi consilierul juridic al societăţii au fost concediaţi din motive economice. În plus, există semnale că reducerea de personal va continua în societate”, a declarat co-preşedintele USL Arad, Ioan Cristina.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, directorul general al societăţii aflate sub autoritatea Primăriei, Stelian Nistor, a spus că nu poate comenta o decizie AGA.

„Bugetul societăţii este aprobat de AGA. Suntem pe profit, sumele aprobate nu ne duc pe pierdere”, a spus Nistor.

Bugetul pe anul în curs al societăţii este de cinci milioane de lei, mai mic cu 253.000 de lei faţă de anul precedent, iar jumătate este alocat salariilor. Pentru acest an, s-a estimat un profit în scădere cu 335.000 lei, respectiv de 500.000 de lei, faţă de 835.000 cât a fost în 2011.

SC TOP SA este controlată de Consiliul Local Arad, care deţine 93 la sută din acţiuni, în timp ce restul acţiunilor aparţin angajaţilor şi unor firme.