Reforma pensiilor şi a salarizării, legea offshore, desfiinţarea SIIJ sunt priorităţile legislative – Stroe, PNL
„Foarte probabil ca în această sesiune volumul discuţiilor legate de PNRR să crească şi e un lucru care va ţine şi de chestiunea pensiilor şi de chestiunea sistemului bugetar de salarizare. Avem un termen de 31 martie, şi ministerul de Finanţe e avizat de chestiunea asta. Avem un aspect foarte important şi un angajament pe care trebuie să-l onorăm – desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adică legea pentru desfiinţarea SIIJ care trebuie finalizată până în luna martie. Avem, de asemenea pe agenda noastră parlamentară modificări legislative care să deblocheze investiţiile din zona Mării Negre, privind problemele pe care le avem în zona energiei. Putem debloca aceste chestiuni în momentul în care vom face modificări la celebra Ordonanţă Dragnea 114/2018, care, de exemplu, a blocat exploatarea offshore de gaze de la Marea Neagră”, a declarat Stroe, la Parlament, după şedinţa BEx al PNL, scrie Agerpres.
El a arătat că o altă prioritate a PNL se referă la simplificarea procedurilor de achiziţie a terenurilor agricole, pentru a debloca vânzările şi cumpărările de astfel de terenuri.
„E posibil să avem chiar un consens aici, e vorba de modificări la legea 17/2014”, a adăugat Stroe.
Liberalul a precizat că PNL îşi doreşte să elimine din lege, în această sesiune parlamentară, articolele care reglementează interdicţia, pentru o perioadă de doi ani, de vânzare a acţiunilor companiilor de stat şi a societăţilor naţionale şi listarea la bursă a companiilor cu capital de stat.
El a subliniat că în această sesiune este foarte importantă şi revizuirea legilor justiţiei.
„În egală măsură ar trebui să continuăm discuţiile şi dezbaterile în Parlament, împreună cu partenerii noştri de coaliţie, legat de acest certificat verde. Este, trebuie să recunoaştem, o chestiune care încă se află în dezbatere şi este blocată în Parlament şi trebuie să o lămurim în această sesiune parlamentară”, a mai spus Stroe.
Liberalul a arătat că mare parte a iniţiativelor legislative prioritare pentru liberali, în această sesiune parlamentară, ţin şi de interesele guvernării.
„Ceea ce definim noi liberalii ca fiind reforme, investiţii, implementarea PNRR, trebuie în mod obligatoriu să fie dublate şi susţinute legislativ de lucrurile pe care le veţi găsi în agenda noastră parlamentară”, a afirmat Stroe.