Salariile angajaţilor din sectorul public german ar putea fi majorate cu 6% în 2019
De asemenea, sindicatul susţine că fiecare angajat din sectorul public ar trebui să primească în plus cel puţin 200 de euro pe lună.
Angajaţii din sectorul public care lucrează în structurile federale şi municipale au obţinut anul acesta majorări salariale. În aprilie, sindicatele şi angajatorii au acceptat majorarea salariilor pentru mai mult de două milioane de angajaţi din sectorul public cu aproximativ 7,5% în următorii doi ani şi jumătate.
Negocierile privind salarizarea la nivelul statului ar urma să înceapă în 21 ianuarie, iar dacă angajaţii obţin o majorare semnificativă consumul ar putea creşte, ceea ce ar stimula avansul economiei.
În sectorul industrial, 3,9 milioane de angajaţi au obţinut în februarie creşterea salariilor cu 4% în 2018 şi în 2019, precum şi posibilitatea unui program de muncă mai flexibil.