Salariile bugetarilor care se ocupă de Programul Naţional de Dezvoltare Locală cresc cu 75%

Salariile angajaţilor din Ministerul Dezvoltării Regionale care se ocupă de impelementarea PNDL, un program gigantic, în valoare de 30 de miliarde de euro, vor creşte cu 75%, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale.
Economica.net - lun, 28 aug. 2017, 07:21
Salariile bugetarilor care se ocupă de Programul Naţional de Dezvoltare Locală cresc cu 75%

“Prin excepție de la Legea-cadru nr. 153/2017 privind  salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene care gestionează Programul, beneficiază de o majorare a salariului de bază de 75%, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru program, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare, în limita bugetului aprobat. Procedura de acordare a majorării se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.

De această majorare beneficiau până în prezent funcţionarii din administraţie care se ocupau de implementarea proiectelor cu fonduri europene. Acum, vor beneficia şi 100 de funncţionari angajaţi în ministerul condus de Sevil Shaiddeh.

De ce a dorit Guvernul Tudose să extindă acest sistem? Iată ce scrie în nota de fundamentare a actului normativ: “insuficienţa personalului implicat în derularea programului şi  tendinţa acestuia de a migra către alte domenii de activitate care oferă un tratament echilibrat între munca depusă şi remuneraţia primită, ceea ce impune adoptarea unor măsuri în vederea motivării corespunzătoare a acestuia”

7,5 milioane de lei pe an, efortul bugetar suplimentar

„Majorarea ce va fi acordată personalului care gestionează fonduri publice naționale alocate Programului național de dezvoltare locală  este similară celei acordate personalului care gestionează fonduri europene. Prin această măsură se asigură un tratament egal și nediscriminatoriu pentru funcționarii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene care gestionează fonduri publice, indiferent de sursa de proveniență a acestora, cu atât mai mult cu cât unele dintre proiectele finanțate din Program au fost eligibile ca proiecte fazate pe programele operaționale, procedurile de implementare fiind similare, în conformitate cu legislația națională privind investițiile publice.

Prin implementarea majorării salariale nu se va înregistra un impact financiar asupra bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene întrucât majorarea salarială se va acoperi din resursele disponibile în limita bugetului aprobat.

Suma necesară pentru acoperirea majorării salariale este de aproximativ 2.000.000 lei în anul 2017, respectiv de aproximativ 7.500.000 lei anual începând cu anul 2018, pe perioada de derulare a programului, cuantum fiind evaluat pentru un număr de 100 de persoane estimat ca fiind necesar a fi implicate în gestionarea tuturor activităților pentru implementarea programului”, se mai arată în motivare.

PNDL este un program guvernamental prin care primăriile şi Consiliile Judeţene vor primi de la Guvern circa 30 de miliarde de euro, în perioada 2017-2020. În total ar urma să fie finanţate 6.851 de obiective, printre care construcţia de şcoli, creşe, gradiniţe, reabilitare şi/sau construcţie de drumuri.

Citeşte şi:

Harta marii împărţeli: unde a trimis Guvernul cele 30 de miliarde de lei din PNDL. Judeţele perdante şi cele câştigătoare

 

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...