Salariile din învăţământ vor creşte din 2015 – Sindicatele din Educaţie
Marius Nistor a precizat că nu se ştie încă un procent de creştere. „Nu se ştie în acest moment care este procentul, dar creşterea salarială este sigură. Se impune o reaşezare odată cu creşterea salariului minim pe economie, iar în domeniul bugetar s-a produs o aplatizare a grilei. În momentul de faţă, sunt clase salariale care se întrepătrund una pe cealaltă şi atunci se impune o reaşezare a grilei salariale cu creşteri decente şi corespunzătoare pentru toţi colegii”, a spus Marius Nistor.
Conform acestuia, principala prioritate a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” este promovarea unei legi a Educaţiei Naţionale, la care se lucrează în prezent, care să ţină cont de personalul angajat, care să fie acceptată de tot sistemul nu aşa cum a fost până acum, o lege a educaţiei asumată, nu impusă, care a generat probleme fără precedent în sistem.
Acesta a participat, vineri, la Braşov, la lucrările Consiliului Naţional al Departamentului pentru Învăţământul Tehnic şi de Transporturi al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.
„De asemenea, ne dorim foarte mult desfiinţarea finanţării per capita pentru că, în prezent, aceasta nu face altceva decât să generalizeze sărăcia la nivelul unităţilor din învăţământul preuniversitar, unde şcolile se descurcă foarte greu de pe o zi pe alta.Tot în cadrul acestei întâlniri discutăm şi situaţia personalului nedidactic şi didactic auxiliar, modul în care vom acţiona pentru creşterea salariilor. Avem câteva mii de posturi nedidactice blocate în continuare, iar fără acest personal şcoala nu poate funcţiona”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.
Întrebat dacă sistemul de învăţământ se mai confruntă cu lipsă de personal, Marius Nistor a arătat că există o problemă serioasă, dacă se ia în calcul că o mare parte din personalul existent acum, bine pregătit, cu vocaţie în domeniu, este în prag de pensionare.
„Ne gândim cu groază la o situaţie care devine din ce în ce mai gravă. Meseria de dascăl nu este atractivă şi atunci de unde vrem rezultate şi performanţă? Încercăm să conştientizăm societatea civilă să vină să se bată pentru educaţie, pentru un buget corespunzător alocat educaţiei, nu pentru salariu. Trebuie să avem performanţă, dar fără o finanţare corespunzătoare nu vom reuşi”, a explicat sursa citată.
Referitor la învăţământul tehnic, Marius Nistor a precizat că va apărea o Ordonanţă de Urgenţă care va reglementa mult mai bine situaţia şcolilor profesionale. El consideră că este bine că la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale se pune în sfârşit mai mult accent pe această formă de pregătire a elevilor după ce, în ultimii 10 ani învăţământul tehnic a fost neglijat, iar copiii s-au orientat mai mult spre liceele teoretice. Lipsa meseriaşilor, dar şi o implicare mai mare a agenţilor economici care sunt interesaţi să-şi pregătească forţa de muncă, face ca învăţământul tehnic să aibă o altă abordare, şi să fie relansat, a mai spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.