Salariile la stat vor creşte mai mult decât cele din privat, pe termen mediu. Cât vei câştiga în anii ce vin
Salariul mediu din sectorul public a crescut mai mult decât cel din mediu privat anul trecut, o va face şi în acest an şi în următorii, după cum reiese din ultimele date ale Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).
Astfel, în 2016, câştigul salarial mediu brut a crescut în mediul bugetar cu 12,8%, pe când în mediul concurenţial creşterea a fost de doar 9,2%. Situaţia se va repeta şi în acest an: în medie, la stat, salariul mediu brut va creşte cu 19,5%, iar în sectorul concurenţial creşterea va fi de 12,1%, cifrele avâbnd, evident, drept bază de comparaţie anul precedent. Ca atare, la finalul acestui an, în medie, câştigul mediu brut de la stat va fi cu peste 700 de lei mai mrer decât cel din mediul privat – 3.771 de lei lunar faţă de 3.059 lei.
Iar dezechilibrul poate fi şi mai mare, întrucât prognoza este uşor viciată de faptul că, pentru sectorul bugetar, CNP nu ia în calcul veniturile celor din armată, poliţie, servicii secrete, ci doar administraţia publică, învăţământ, sănătate şi asistenţa socială.
Până la începutul deceniului viitor, în fiercare an creşterile salariale de la stat vor fi, în medie, mai mari decât cele din privat, iar diferenţa de salarizare dintre cele două mari categorii se va mări.
Iată creşterile, pe an:
2018: La stat, creşterea va fi de 10,3%, la privat de 9%;
2019: La stat, creşterea va fi de 11,5%, la privat de 7,6%.
La finalul anului 2019, la stat câştigul salarial mediu brut la fi de 4.638 de lei pe lună, faţă de 3.587 de lei pe lună în sectorul concurenţial. Aşadar, cu peste 1.000 de lei mai mult, adică , procentiual, cu 29% în plus.
Abia la începutul deceniului viitor, am putea asista la o schimbare a tendinţei, potrivit prognozei CNP. În 2020, la stat câştigul salarial mediu brut va creşte cu 6,1%, în timp ce în mediul concurenţial creşterea va fi de 7,7%. Un an mai târziu, în 2021, creşterea de la stat va fi de doar 5,8%, faţă de 7,5% în privat. La finalul acelui an, câştigul salarial mediu brut din sectorul bugetart va fi de 5.207 lei, în timp ce în sectorul concurenţial va fi de 4.151 de lei.