Salariile nete au înregistrat scăderi în primul trimestru în majoritatea sectoarelor – platformă de recrutare

Salariile nete pentru joburile disponibile pe platforma de recrutare BestJobs au înregistrat scăderi în majoritatea sectoarelor, în primele trei luni ale anului 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, principalul motiv fiind acordarea primelor de sărbători sau al 13-lea salariu, informează platforma de recrutare.
AGERPRES - vin, 31 mart. 2023, 12:58
Salariile nete au înregistrat scăderi în primul trimestru în majoritatea sectoarelor - platformă de recrutare

Astfel, diferenţele se resimt cel mai mult în Inginerie, unde salariile au scăzut cu 11%, în IT/ Telecom, cu -5,5% şi în HoReCa, cu -8%, în timp ce ofertele din Construcţii au crescut cu 8,1%, iar în Vânzări cu 5,1%.

Anul 2023 a început cu un câştig mediu net în ianuarie de 4.254 lei, mai mic cu 3,3% decât în decembrie 2022, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Cele mai mari valori salariale au fost înregistrate în IT, chiar dacă nivelul mediu al salariilor din acest domeniu a scăzut, iar cele mai mici în industria HoReCa.

„Privind în ansamblu, industria HoReCa dă cele mai puternice semnale de revenire din 2019 până în prezent. Chiar dacă salariile nu înregistrează creşteri deocamdată, numărul total de joburi a crescut cu peste 50% în primele trei luni din 2023, comparativ cu ultimul trimestru din 2022. La polul opus, volumul de oferte de angajare pentru specialiştii IT a scăzut uşor în acest an, lucru care nu e surprinzător dacă ne uităm la peisajul IT global. Acest lucru nu înseamnă totuşi că nevoia de specialişti scade, deficitul din IT fiind în continuare cel mai mare în România, dar este o perioadă în care angajările din acest domeniu decelerează puţin, până când piaţa se stabilizează”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Salariul rămâne criteriul central în selecţia jobului, iar anunţurile care afişează oferta salarială atrag în continuare mai multe aplicări decât cele care îl ţin confidenţial. În plus, peste 30% din totalul aplicărilor merg către ofertele transparente, iar numărul acestora este în creştere.

Potrivit salariilor nete afişate pe platforma BestJobs, în Construcţii şi Instalaţii, salariile arhitecţilor au crescut cu 26,4%, ale tehnicienilor în ingineria mecanică, cu 6,7%, în timp ce ale electricienilor, au scăzut cu 6,3%. În Inginerie, cele mai mari creşteri au fost pentru Inginerii chimişti (30%), Inginerii de producţie (26%), dar şi pentru Mecanicii şi reparatorii auto (16%).

Potrivit analizei, scăderi s-au înregistrat pentru Inginerii electrici (9,4%), Designeri multimedia (6%) şi Inginerii de mediu (5%). În zona Financiar/ Contabilitate, au crescut salariile pentru Contabili (7%), Consilieri financiari şi de investiţii (11%), Responsabilii cu procesarea salariilor (17%). Rolurile care primesc oferte mai mici sunt cele de Broker (22%) şi Recuperatorii de creanţe (15,5%);

De asemenea, în IT/ Telecom, ofertele au fost mai generoase pentru Administratori sistem (30%), Specialişti în reţele de calculatoare (27%), Specialişti în baze de date (19%). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat pentru Administratorii de baze de date (17%) şi pentru Dezvoltatorii de aplicaţii (6%).

În zona HoReCa, salariile au scăzut pentru Bucătarii şefi (12%), Personal recepţie (10%), dar au crescut pentru Ghizi turistici (25%), Consultanţi călătorii (22%) şi Ajutoarele în bucătărie (15%).

„Un nou set de măsuri propuse de Parlamentul European readuc în discuţie obligativitatea transparentizării salariale, astfel încât diferenţele de plată pe criterii de gen să fie complet eliminate. BestJobs a sprijinit încă de la început aceste iniţiative, încurajând angajatorii să afişeze oferta salarială sau intervalul de referinţă. Mai mult, cu datele astfel obţinute şi prin analize continue ale pieţei, sprijinim candidaţii să îşi cunoască valoarea profesională şi să negocieze un salariu aliniat la standardele pieţei”, adaugă Ana Vişian.

Datele salariale înregistrate pe platforma BestJobs indică o evoluţie pozitivă în Producţie, Construcţii şi Servicii, care, de la începutul anului nu pare să stagneze. Mai mult decât atât, managerii din aceste industrii confirmă această dinamică, menţionând o creştere moderată a volumului producţiei în industria prelucrătoare, creşterea activităţii în Construcţii, dar şi o creştere accentuată a preţurilor pentru acestea, iar pentru Servicii se estimează o creştere moderată a cifrei de afaceri în următoarele trei luni, cu valori facturate mai mari, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţii economice, analizate de INS pentru perioada martie-mai 2023.

Potrivit sursei citate, de la începutul anului, numărul de joburi a crescut în Producţie cu 18%, în Construcţii, cu 22,7%, iar în Servicii, cu 29%.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Cele 4,6 milioane de CV-uri şi cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidaţi activi din România.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. El a afirmat......
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...