Salariu confidenţial sau transparent? Între abuzuri şi invidii în firmă – analiză

Practica păstrării salariilor la secret în companie, de la impoliteţe faţă de angajaţi, la abuz.

„În primul rând, mi se pare cam necivilizat, la modul general, să ţii salariile confidenţiale faţă de angajaţi într-o companie. Transparenţa (şi, mai ales, într-un domeniu atât de sensibil şi de important) e o dovadă de politeţe şi de consideraţie faţă de angajaţi, şi de civilizaţie, la urma urmei. Şi invers, evident”, a spus headhunter-ul George Butunoiu pentru ECONOMICA.NET.

De ce aleg angajatorii să ţină salariile la secret

Confidenţialitatea salariilor sau a grilelor de salarizare (adică pentru un post nu poţi câştiga mai puţin de X lei şi nici mai mult de Y lei) dintr-o companie ascunde, în realitate, abuzuri din partea angajatorului. De la fraude fiscale – confidenţialitatea salariilor e un paravan pentru evaziune fiscală – la abuzuri cu legea în mână. De exemplu, angajatorul preferă să ţină salariile confidenţiale ca să nu fie nevoit să le explice angajaţilor diferenţele salariale din companie, care uneori nu au justificare obiectivă.

De obicei, angajatorii nici nu mai pun la îndoială necesitatea, oportunitatea confidenţialităţii salariilor din companie, pentru ei e de la sine înţeleasă această practică.

„Când faci evaziune fiscală, când nu ai curajul, ca manager, al asumării răspunderii pentru acţiunile tale, când nu poţi sau nu vrei să justifici nişte diferenţe inexplicabile (n. red. angajatorii găsesc oportună ţinerea salariilor la secret). Însă, în majoritatea cazurilor, salariile se ţin confidenţiale pentru că aşa fac alţii, atât tot. I-am întrebat pe mulţi de ce fac asta şi nu au fost în stare să lege două cuvinte cu sens: „George, nu se ştie niciodată ce poate să apară, lasă mai bine aşa… „. Angajatorilor le-a intrat atât de mult în reflex lucrul ăsta, încât nici măcar nu se mai gândesc la ce fac, dacă foloseşte la ceva şi dacă nu cumva rezultatul e taman dosul celui aşteptat”, a explicat pentru Economica.net George Butunoiu.

Mai degrabă companiile mici profită de confidenţialitatea salariilor ca să plătească angajaţi cu profiluri similare (studii, experienţă, abilităţi), încadraţi în acelaşi post, cu salarii semnificativ diferite, ne-a spus Sorin Faur, director HR, coordonator pe zona Balcani la BDO Outsourcing Services, jucător mare în piaţa de audit şi consultanţă.

„În cazul companiilor mai mici, antreprenoriale sau la început de drum, unde salariul se negociază direct mai degrabă, decât se raportează la o grilă (n. red. de salarizare), da, pot exista diferenţe mari între doi ocupanţi cu profil similar ai unor posturi identice”, a spus Sorin Faur pentru ECONOMICA.NET.

Însă cu cât este mai mare compania angajatoare, cu atât este mai puţin probabil ca astfel de situaţii să apară, deoarece companiile mari şi mai ales cele multinaţionale sunt structurate şi procedurate, au principii foarte clare şi transparente după care gândesc grilele salariale şi sistemele de bonusare care de altfel sunt transparente (procedurile şi principiile, nu neapărat grilele de salarizare în sine), ne-a explicat Sorin Faur.

Muncă egală dar plată diferită pentru doi angajaţi cu profiluri profesionale similare, încadraţi în acelaşi post. De ce

„Teoretic, salariul ar trebui să funcţioneze după principiul „la muncă egală, plată egală”, sigur, pentru ocupanţi ai unor funcţii/posturi identice. În general, salariul respectă această condiţie, bonusurile nu. Chiar şi pentru salarii, în practică însă, HR-ul sau managementul poate decide să includă între criteriile de salarizare aspecte care ţin de potenţial sau de modul în care vor să încurajeze, descurajeze anumite activităţi. Chiar şi pentru muncă egală, un angajator poate decide să ofere un salariu mai mare unui anumit angajat deoarece acel angajat este un vector de imagine sau are mare potenţial”, explică pentru Economica.net Sorin Faur.

Dacă angajatorul are posibilitatea să plătească pe un angajat mai puţin şi angajatul respectiv să fie în continuare motivat şi să-şi facă bine treaba, de ce nu ar face-o? Nu e nici ilegal şi nici măcar imoral, a spus pentru Economica.net headhunter-ul George Butunoiu.

Angajaţii bănuiesc că, în fapt, angajatorii îşi ascund abuzurile sub paravanul confidenţialităţii

„A nu se uita că oamenii suportă mult mai uşor greutăţile decât injustiţia socială, şi asta e demonstrat ştiinţific. Angajaţii detestă copios inechitatea, inegalităţile percepute de ei ca fiind injuste, şi e cât se poate de normal şi de îndreptăţit să asocieze această obsesie a confidenţialităţii cu încercarea de ascundere a unor astfel de „nedreptăţi”. Pentru că, altfel, ce justificare se poate aduce în faţa angajaţilor? Ca să nu afle concurenţa ce salarii sunt? Sau Fiscul? Să fim serioşi…”, ne-a spus headhunter-ul George Butunoiu.

Părere împărtăşită şi de recrutorul Sorin Faur.

„Oamenii ajung să fie foarte nemulţumiţi (n. red. când salariile sunt ţinute la secret) deoarece cumva s-a răspândit credinţa unor discrepanţe salariale foarte mari şi a unor situaţii injuste. Pe oameni nu îi supără faptul că alţii au salarii mai mari, ci doar dacă alţii au salarii mai mari în mod nejustificat. Injusteţea supără deci, nu diferenţele. Atât timp cât diferenţele salariale, chiar şi între poziţii aparent identice, sunt clar explicate şi justificate, eventualele comentarii, neînţelegeri vor fi uşor rezolvate„, a explicat pentru Economica.net Sorin Faur.

Cu o condiţie: companiile ar trebui să facă publice grilele de salarizare, adică salariul minim şi salariul maxim pe care îl plătesc pentru un post.

„În acest caz, o bună măsură, dacă într-adevăr compania nu are nimic de ascuns, este transparentizarea grilei de salarizare pentru a calma spiritele şi a restabili încrederea în echitatea grilei”, adaugă Sorin Faur.

Ce se întâmplă când angajatorii decid să facă publice salariile din companie: deschid cutia pandorei

„Transparentizarea trebuie să vină după o pregătire atentă, deoarece efectele pot fi negative: frustrare, demotivare, sentimentul că eşti nedreptăţit, invidie. Unii pot gândi “pai da, normal că George are salariu mai mare, doar e nepotul lui X” sau “eu care muncesc zi de zi 10 ore pe zi şi am salariul mai mic decât Y? Nu e corect”. Reacţiile pot fi foarte diverse. Pot fi şi oameni pentru care să aibă efect pozitiv, văzând că sunt bine recompensaţi în relatie cu alţii, mai puţin eficienţi sau mai slab pregatiţi profesional. Pe ansamblu însă, riscurile comunicării unor astfel de informaţii sunt mari. Compania trebuie să înceapă prin a pregăti informaţii foarte clare şi bine structurate, astfel încât să existe cât mai puţine neînţelegeri. În plus, trebuie să aibă explicaţii convingătoare pregătite pentru toate situaţiile “atipice” şi care pot avea o logică foarte clară de altfel (n. red. precum cazul descris mai sus: doi performeri plătiţi semnificativ diferit)”, a spus pentru Economica.net Sorin Faur.

Cine ar avea de pierdut şi cine ar avea de câştigat dacă salariile din companii s-ar face publice

„Ar pierde cei care iau salarii aiurea, evident. La modul general, ce se pierde şi ce se câştigă în situaţia asta e respectul faţă de angajator. Angajatorii serioşi şi oneşti ar avea mult mai mult de câştigat decât de pierdut din această transparentizare. Oricum concurenţa ştie ce salarii ai, iar dacă nu ştie şi face speculaţii, oricât de nefondate, nu poţi demonstra că e în avantajul tău. Ar putea să fie, la fel de bine, şi invers, adică speculaţiile să dăuneze mai mult”, ne-a spus George Butunoiu.

Sorin Faur susţine că făcând publice salariile, compania riscă să piardă tocmai cei mai valoroşi oameni care ar fi vânaţi de competiţie cu oferte ţintite.

„Ceilalţi jucători din piaţă ar putea profita de transparenţa companiei, venind cu oferte ţintite şi perfect gândite să atace cele mai vulnerabile poziţii ale companiei cu salarii transparente. Ar fi un risc strategic pentru companie şi de evitat”, e spus Sorin Faur pentru Economica.net.

Vor angajaţii ca salariile din compania lor să fie făcute publice?

„Angajaţii ar da orice că să afle cât câştigă nu numai şeful lor sau vecinul de birou, ci şi Andreea Esca sau directorul de la Romatsa (n. red. Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian)”, ne-a spus George Butunoiu.

Sorin Faur susţine însă că angajaţii au o poziţie ambivalentă faţă de acest subiect: „Oamenii sunt curioşi şi dacă pot afla ce salarii au alţii e ok. Dar nu sunt la fel de deschişi să şi-l comunice pe al lor”, a conchis Sorin Faur.