Salariu mediu a crescut în noiembrie 2011 cu 34 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna noiembrie, de 1.491 lei, în creştere cu 34 de lei (2,3%) faţă de luna anterioară şi cu 8,3 procente comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional Statistică, citate de Agerpres.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 10:59

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (3.705 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (857 lei).

În luna noiembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.054 lei, în creştere cu 46 lei faţă de luna octombrie.

Conform datelor INS, indicele câştigului salarial real pentru luna noiembrie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,9%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 120,0%, cu 2,3 puncte procentual mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2011.

În luna noiembrie 2011, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv pentru sfârşitul de an), plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna noiembrie au fost în creştere comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Potrivit datelor INS, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 29,2% în alte activităţi extractive; între 10,0% şi 12,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de servicii anexe extracţiei; între 6,5% şi 8,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea echipamentelor electrice.

De asemenea, s-au înregistrat creşteri între 5,0% şi 6,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, extracţia minereurilor metalifere, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...