Turcan: Creşterea salariului minim trebuie susţinută de mediul de afaceri, altfel ajungem la concedieri

26 08. 2021
concediere_10465700

„Orice majorare a salariului minim trebuie susţinută şi de mediul economic, altfel ajungi la pierderi de locuri de muncă şi la concedieri şi totul se întoarce împotriva oamenilor”, a subliniat ea.

Ministrul a precizat că în 2019 a fost prima dată când valoarea salariului minim a fost calculată în raport cu nişte indicatori bine definiţi: productivitate, inflaţie, creşterea câştigului salarial mediu net, scrie Agerpres.

„În funcţie de aceşti indicatori, a fost aplicat şi un indice de corecţie şi am ajuns la creşterea salariului minim de la finalul 2019. La începutul anului trecut, în negocierile cu sindicatele şi patronatele, am încercat să menţinem aceiaşi indicatori, pentru a se păstra locurile de muncă. Acelaşi lucru vrem să îl facem şi anul acesta. Mai mult, îmi doresc ca, dincolo de faptul că până la finalul anului să prezint un cadru legal astfel încât salariul minim să aibă o justificare pentru creşterea pe care o va avea, acelaşi cadru legal să rămână pe termen mai mult, pentru că mediul de afaceri are nevoie de o proiecţie nu doar pentru un an, ci pentru doi-trei, să ştie cum să dimensioneze locurile de muncă şi nivelul de salarizare”, a continuat oficialul guvernamental.

Întrebată ce garanţii oferă că această creştere a salariului minim chiar se va întâmpla, Turcan a răspuns: „Rolul meu nu este să ofer garanţii, ci să am negocieri, să prezint avantaje, dezavantaje, analize şi să ajungem să generăm decizii. Nu cred că sunt nici mai bravă, nici mai puţin bravă, dacă mă apuc acum să creionez garanţii. Eu, ca ministru al Muncii, consider că e nevoie de o creştere a salariului minim predictibilă, sustenabilă, astfel încât să creştem şi numărul locurilor de muncă şi veniturile oamenilor să fie decente”.

Potrivit ministrului Muncii, în România sunt în prezent 1,6 milioane de oameni plătiţi cu salariul minim.

Salariul minim brut este de 2.300 de lei, în acest moment.