Turcan: Salariul minim în România este mic şi trebuie să crească. Negocierile încep în septembrie

Salariul minim pe economie în România este mic şi trebuie să crească, iar negocierile cu sindicatele şi patronatele pe această temă vor începe în septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declaraţii de presă.
AGERPRES - mie, 25 aug. 2021, 15:14
Turcan: Salariul minim în România este mic şi trebuie să crească. Negocierile încep în septembrie

Ministerul Muncii a anunţat patronatele şi sindicatele să se pregătească pentru demararea negocierilor cu privire la nivelul salariului minim de la începutul lunii septembrie, scrie Agerpres.

„Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare. Unu: cred că salariul minim trebuie să crească şi cred că este mic în România”, a spus Turcan.

Ea a fost întreruptă de jurnalişti, care au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă.

„Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus. Vreau să clarific punctul de vedere cu salariul minim”, a răspuns Turcan.

„Deci unu: trebuie să crească pentru că este mic şi 2.300 brut este puţin, în condiţiile în care avem şi un fenomen îngrijorător de muncă nedeclarată sau muncă subdeclarată, ceea ce face ca, de fapt, oamenii să fie privaţi şi în privinţa salariului pe care îl primesc în mână, şi în privinţa contribuţiilor la sistemul de pensii. De asemenea, această creştere a salariului minim trebuie făcută predictibil şi să nu conducă la o avalanşă de concedieri şi de pierderi de locuri de muncă”, a arătat Turcan.

Ea a amintit că există 120.000 de noi locuri de muncă create de la începutul anului, cele mai multe fiind pe perioadă nedeterminată.

„În materie de majorări de pensii, nu vor intra în capcana nefericită pe care a întins-o PSD în decursul timpului şi anume de a face speculaţii la televizor despre creşterea pensiilor şi practica să dea rateuri. Majorările de pensii se vor face atunci când se ia decizia şi se anunţă. Este nedrept să face speculaţii la televizor pe tema pensionarilor”, a mai spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa anunţă că e „favorabilă” unei limitări a exporturilor de grâu ucrainean spre UE
Franţa anunţă că e „favorabilă” unei limitări a exporturilor de grâu ucrainean spre UE
Ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard, s-a declarat luni "favorabilă" unei extinderi, la grâu, a "frânelor de urgenţă" introduse deja pentru a reduce exporturile de anumite produse......
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 752 de milioane de lei de la bănci
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 752 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 752 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
CNAB începe construcția unei parcări cu 4 etaje și 671 locuri aproape de terminalul plecări al aeroportului Otopeni
CNAB începe construcția unei parcări cu 4 etaje și 671 locuri aproape de terminalul plecări al aeroportului Otopeni
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, anunţă că ...
România rămâne campioana inflației în UE şi în aprilie – date Eurostat
România rămâne campioana inflației în UE şi în aprilie – date Eurostat
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în aprilie până la 2,4%, de la un nivel de 2,5% ...