Salariul mediu al funcţionarilor depăşeşte 1.000 de euro net lunar, din 2019 încoace, şi e cu peste 50% mai mare decât media pe economie

Îngheţarea salariilor bugetarilor la nivelurile lunii decembrie 2020 intră în vigoare la 1 ianuarie 2021. O statistică Economica.net arată că din 2013 încoace, salariul mediu net din Administraţia publică este cu peste 50% mai mare decât salariul mediu pe economie. Mai mult, din 2019 încoace, salariul mediu net din Administraţie depăşeşte lunar 1.000 de euro. 
Cristina Şomănescu - Dum, 03 ian. 2021, 19:31
Salariul mediu al funcţionarilor depăşeşte 1.000 de euro net lunar, din 2019 încoace, şi e cu peste 50% mai mare decât media pe economie

Îngheţarea salariilor bugetarilor în 2021 la nivelul lunii decembrie s-a oficializat prin OUG 226 din 2020, aprobată de Executivul Cîţu miercuri şi publicată în Monitorul Oficial din 31 decembrie.

Concret, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la nivelul lunii decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, potrivit OUG 226 din 2020, consultată de Economica.net.

În acest context, Economica.net vă spune, comparativ, cum au evoluat salariile medii nete din Administraţia publică şi pe economie, din 2010 încoace.

Citeşte şi: Lista măsurilor de austeritate pregătite pentru bugetari de la 1 ianuarie 2021

Din luna iunie încoace, salariul mediu net din Administraţia publică depăşeşte lunar 5.000 de lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică, obţinute şi comparate de Economica.net. Mai mult, din anul 2019 încoace, salariul mediu din Administraţie publică sare de 1.000 de euro net lunar, potrivit datelor INS studiate de Economica.net.
Spre comparaţie, salariul mediu pe economie se apropie timid de 3.400 de lei net în octombrie, luna pentru care avem cele mai recente date centralizate de la INS.

Din 2013 încoace, salariul mediu net din Administraţia publică depăşeşte lunar salariul mediu pe economie cu peste 50%, reiese dintr-o statistică Economica.net făcută pe baza datelor obţinute de la INS.

Economica.net vă arată, în tabelele de mai jos, cum a evoluat salariul mediu net din Administraţia publică din 2010 încoace, comparativ cu salariul mediu net pe economie.

An 2020 Salariu mediu net din Administraţie publică Salariu mediu net pe economie Cum a crescut salariul mediu net din Administraţie faţă de cel pe economie
octombrie 5.098 de lei 3.343 de lei Plus 52%
septembrie 5.054 de lei 3.321 de lei Plus 52%
august 5.109 lei 3.275 de lei Cu 56%
iulie 5.245 de lei 3.372 de lei Cu 55%
iunie 5.126 de lei 3.298 de lei Plus 55%
mai 4.982 de lei 3.179 de lei Cu 56%
aprilie 4.935 de lei 3.182 de lei Cu 55%
martie 4.984 de lei 3.294 de lei Cu 51%
februarie 5.004 lei 3.202 de lei Cu 56%
ianuarie 4.959 de lei 3.189 de lei Cu 55%

Sursă: Date definitive INS, obţinute şi comparate de Economica.net.

An Salariu mediu net Administraţie publică Salariu mediu net pe economie Cum a crescut salariul mediu net din Administraţie faţă de cel pe economie
2019 4.948 de lei 2.986 de lei Cu 65%
2018 4.407 lei 2.642 de lei Plus 66%
2017 3.842 de lei 2.338 de lei Plus 64%
2016 3.084 de lei 2.046 de lei Cu 50%
2015 2.893 de lei 1.859 de lei Cu 55%
2014 2.754 de lei 1.697 de lei Cu 62%
2013 2.420 de lei 1.579 de lei Cu 53%
2012 2.102 lei 1.507 lei Cu aproape 40%
2011 1.909 lei 1.444 de lei Cu 32%
2010 1.968 de lei 1.391 de lei Cu 41%

Sursă: Date definitive INS, obţinute şi comparate de Economica.net.

Economica.net nu face judecăţi de valoare cu privire la salarizarea bugetarilor.

Mai relevant decât indicatorul salariu mediu e valoarea modală a salariului, adică salariul încasat de cei mai mulţi angajaţi dintr-un domeniu. Însă INS nu măsoară în anchetele sale valorile acestui indicator, ci doar valoarea medie care spune puţin despre câştigurile din domeniile în care diferenţele dintre cele mai mari salarii şi cele mai mici salarii plătite sunt foarte mari.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...