Salariul mediu lunar în Cuba a atins 19 dolari
Salariul mediu a crescut de la 387 de pesos neconvertibili (CUP, adică aproximativ 16 dolari), cât era în 2006, la 455 de pesos neconvertibili, în 2011, potrivit datelor statistice publicate luni de către ONE (www.one.cu). Acest nivel nu include veniturile pe care cubanezii le pot deţine într-o altă monedă de circulaţie pe Insulă, şi anume pesos convertibili (CUC).
Sectorul cu cele mai bune remuneraţii sunt construcţiile, salariul mediu atingând 566 CUP (23,5 dolari), iar cel mai prost plătiţi sunt salariaţii din sectorul serviciilor, şi anume în comerţ, restaurante şi hoteluri, cu 367 CUP (15 dolari), cel în care angajaţii au acces la CUC (care valorează 25 CUP), deviza utilizată în principal în turism.
Autorităţile cubaneze admit că nivelul salariilor în CUP este insuficient pentru a acoperi nevoile cotidiene ale cubanezilor, în pofida livretului de cartele de aprovizionare („libreta”), care le permite să achiziţioneze alimente şi anumite produse la preţuri subvenţionate şi să beneficieze de gratuitate în sănătate şi educaţie.