Salariul mediu net a crescut cu 4% în luna martie, la 1.617 lei

Salariul mediu nominal net a ajuns la 1.617 lei în martie, în creştere faţă de luna precedentă cu 4,1%, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în industria tutunului, de 5.645 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, unde un angajat a primit în medie 860 de lei, potrivit INS.
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 07:13
Salariul mediu net a crescut cu 4% în luna martie, la 1.617 lei

Salariul mediu brut a fost de 2.231 lei în martie, cu 4,1% mai mare decât în luna anterioară.

În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în martie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru performanţe deosebite sau pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte).

Cea mai mare creştere a salariului s-a înregistrat în domeniul fabricării produselor din tutun (19,3%). Au crescut cu 10,5% – 18,5% şi salariile în domenii precum fabricarea de produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

O creştere ceva mai mică, între 7% şi 10,5%, s-a înregistrat în domeniile asigurărilor, reasigurărilor şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tranzacţii imobiliare, activităţi de editare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, captarea, tratarea si distribuţia apei.

Cu 5-7% s-au majorat şi câştigurile în domeniile producţiei cinematografice, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare si transmitere de programe), telecomunicaţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, colectarea şi epurarea apelor uzate, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cercetare-dezvoltare, informaţii şi comunicaţii şi fabricarea produselor textile.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de nerealizările de producţii ori încasările mai mici (funcţie de contracte), de acordarea primelor ocazionale în luna februarie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale salariilor s-au înregistrat în alte activităţi extractive (-4,8%) şi în activităţile auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţile de asigurare şi fonduri de pensii (-4,1%).

În sectorul bugetar salariul mediu net a crescut uşor faţă de luna precedentă. În învăţământ câştigurile au urcat cu 2,8%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistenţă socială cu 1,2%, ca urmare a plăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat în lunile anterioare cu dificultăţi financiare, iar în administraţia publică salariile au crescut cu 0,7%.

Indicele câştigului salarial real pentru martie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 104,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 121,6%, cu 4,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2013.

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut în martie 2013 cu 4,8%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,6%.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...