Salariul minim ar putea creşte din 2012

Salariul minim ar putea creşte cu 30 de lei din 2012. Astfel, cea mai mică leafă cu care ar putea fi remunerat un român ar putea ajunge la 700 lei.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 08:46

„Începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră”, prevede un proiect de act normativ publicat de cursdeguvernare.ro.

Creșterea salariului minim cu 4,5% ar influența veniturile obținute de circa 790.000 de persoane, care au salariul brut mai mic de 700 de lei, la privat și la stat. Potrivit INS, numărul acestor persoane este de aproape 568.000, la privat și la stat.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se întâlneşte cu Traian Băsescu la Cotroceni.

Întâlnirea dintre Băsescu şi Isărescu are loc în contextul în care România a eşuat în încercarea de a se împrumuta în dolari pe piaţa americană prin programul de emisiuni MTN (Medium Term Notes), iar Guvernul se pregăteşte să aprobe, în această săptămână, proiectul de buget pentru anul viitor, scrie Mediafax.

De asemenea, pieţele financiare sunt tensionate, iar cursul leu-euro s-a apropiat în ultimele zile de cotaţia maximă istorică.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...