Salariul minim ar putea creşte la 3.900 de lei brut în 2024; la stat se va acorda spor de performanţă, iar unele pensii de serviciu civile vor fi recalculate în baza contributivităţii – program de guvernare PSD

14 06. 2023
taxe 876543

Angajamentele asumate de PSD în programul de guvernare

Salariul minim brut pe economie ar putea creşte la 3.900 de lei lunar în anul 2024, se arată în programul de guvernare al PSD. Majorarea va fi făcută în două etape, conform programului de guvernare, consultat de Economica.net.
În prezent, salariul minim brut pe economie e de 3.000 de lei.
Salariul minim brut din construcţii ar putea ajunge la 4.500 de lei lunar în anul 2024, de la 4.000 de lei cât e în prezent, şi-a asumat PSD în programul de guvernare, consultat de Economica.net.

La 1 ianuarie 2025, peste 1,5 milioane de contracte individuale de muncă vor fi remunerate cu peste 1.000 euro net, în timp ce câștigul salarial mediu net în România va depăși 1.000 euro, susţine PSD.

Revizuirea distorsiunilor și lacunelor din legislația fiscală e un obiectiv asumat de PSD în programul de guvernare, prin care se va asigura „corectitudinea și echitatea în sistem pe principiul neutralității taxării”.

Economica.net a scris deja despre planul guvernului de a reduce etapizat „distorsiunile şi stimulentele fiscale excesive, în principal pentru impozitul pe venit, impozitul pe profit și contribuţiile sociale datorate pe veniturile obţinute de persoane fizice”, începând cu anul 2024.

Salarizare la stat

Programul de guvernare al PSD prevede:

  • evaluare salarizării şi a sporurilor acordate angajaţilor la stat.
  • acordarea unui spor de performanţă, lunar, personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport cu complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite, cu încadrarea în procentul maxim prevăzut de lege.

Unele pensii de serviciu civile vor fi recalculate

Cele şase categorii de pensii de serviciu civile (ale diplomaţilor, profesioniştilor din aviaţia civilă, personalului auxiliar de specialitate din instanţe, ale unor angajaţi ai Curţii de Conturi, ale magistraţilor şi ale parlamentarilor) vor fi recalculate în baza principiului contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie, cu respectarea jurisprudenței Curții Constituționale, conform programului de guvernare al PSD, consultat de Economica.net.