Salariul minim din Venezuela a crescut cu circa 300%, dar e insuficient pentru un kg de carne

Guvernul venezuelean a anunţat sâmbătă o creştere a salariului minim cu aproape 300%, dar această majorare nu este suficientă nici măcar pentru a cumpăra un kilogram de carne din cauza inflaţiei scăpate de sub control în ţara sud-americană, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 02 mai 2021, 09:24
Salariul minim din Venezuela a crescut cu circa 300%, dar e insuficient pentru un kg de carne

„Intră în vigoare o creştere a salariului minim, la 7 milioane de bolivari”, adică 2,5 dolari, a declarat ministrul muncii, Eduardo Pinate, în faţa partizanilor guvernului socialist adunaţi cu ocazia zilei de 1 Mai, scrie Agerpres.

Salariul minim lunar din Venezuela creşte astfel cu 288,8%. El este completat de un cupon alimentar de „3 milioane de bolivari’, pentru un „venit minim de 10 milioane de bolivari”, potrivit ministrului, relatează Agerpres.

Dar această creştere nu le permite venezuelenilor să îşi recupereze puterea de cumpărare, în timp ce ţara este în criză, cu o economie în recesiune de opt ani şi patru ani consecutivi de hiperinflaţie, care a atins aproape 3.000% în 2020.

Cu noul salariu minim nu se poate cumpăra un kilogram de carne, care costă 3,75 dolari într-o economie din ce în ce mai dolarizată. Nu este suficient nici pentru a cumpăra o cutie cu treizeci de ouă sau un kilogram de brânză, care costă 11 milioane de bolivari.

„Aceasta nu este cea mai bună veste pentru o zi de 1 Mai”, a reacţionat pentru AFP economistul César Aristimuno. „Cu siguranţă, va aduce o oarecare uşurare pentru mulţi venezueleni, dar, din păcate, ce vom vedea este o creştere a preţurilor”, a adăugat el.

Guvernul lui Nicolas Maduro, lovit de sancţiuni internaţionale, în special din partea Washingtonului care a încercat să-l răstoarne de la putere după contestata sa realegere în 2018, a renunţat să anunţe festivist creşterile salariale cum făcea predecesorul său Hugo Chavez (1999-2013).

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei: Cel mai lung pod al A7 va fi dat în trafic la finalul lunii – secretar de stat
Autostrada Moldovei: Cel mai lung pod al A7 va fi dat în trafic la finalul lunii – secretar de stat
Podul peste râul Buzău, cel mai lung al Autostrăzii Moldovei A7, a intrat în etapa de pregătire în vederea deschiderii traficului, informează vineri secretarul de stat din Transporturi, Irinel......
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis mixt ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor ...
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite ...
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...