Salariul, pe primul loc în topul motivelor pentru care angajaţii pleacă din companii – Smartree

Salariul este pe primul loc în topul motivelor pentru care angajaţii aleg să plece dintr-o companie, iar cei mai mulţi specialişti care îşi dau demisia consideră că remuneraţia nu reflectă volumul de muncă, experienţa sau poziţia ocupată.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 11:47
Salariul, pe primul loc în topul motivelor pentru care angajaţii pleacă din companii - Smartree

Locul doi pe lista motivelor pentru care angajaţii renunţă la joburile lor este ocupat de şeful direct.

‘Practic, relaţia cu superiorul ajunge deseori la un nivel de nemulţumire care îi împiedică pe foarte mulţi angajaţi să lucreze în continuare. Supraaglomerarea cu task-uri zilnice, pretenţii nerealiste, lipsa feedback-ului în timp util – toate ţin de relaţia angajaţilor cu şeful direct, care, potrivit statisticilor Smartree, nu este una ideală în România’, se arată într-un comunicat de presă al Smartree, companie din piaţa de externalizare a serviciilor de salarizare şi administrare de personal.

Potrivit comunicatului, distanţa până la birou a început să conteze foarte mult în România.

‘Distanţa până la birou a început să conteze foarte mult în România, pe măsură ce noile generaţii pun accent tot mai mult pe echilibrul dintre viaţa profesională şi viaţa personală. Astfel, atunci când companiile îşi mută sediile sau atunci când angajaţii se mută cu locuinţa într-o zonă mai îndepărtată de 45 de minute de birou, foarte mulţi consideră că timpul pierdut pe drum nu merită’, a declarat Raluca Penes, HR coordinator Smartree.

Topul motivelor invocate pentru a pleca din companiile care activează pe piaţa din România este completat de mediul şi politica organizaţională (lipsa procedurilor sau, dimpotrivă, prea multe proceduri care întârzie finalizarea proiectelor) şi lipsa perspectivelor de dezvoltare. Astfel, cei care vor să facă performanţă se simt adesea îngrădiţi de politicile organizaţionale ale firmei şi de un orizont limitat de dezvoltare.

În ceea ce priveşte topul industriilor cu cea mai mare fluctuaţie a personalului, o statistică Smartree realizată în perioada iulie-septembrie 2015 în cadrul a 150 de companii multinaţionale prezente în România arată că în retail fluctuaţia personalului este pe primul loc, urmat de financiar-asigurări şi logistică-transport.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...