Salariul preşedintelui BCE este dublu faţă de cel acordat directorului Fed

Economica.net
20 02. 2014
bce_euro_61280500_59595500

Separat, BCE a anunţat că în 2013 profitul său net a crescut până la 1,44 miliarde de euro pe fondul scăderii provizioanelor de risc.

Potrivit BCE, salariul acordat lui Mario Draghi a crescut cu 1,1% în 2013 comparativ cu salariul de 374.124 euro din 2012, în condiţiile în care anul trecut rata medie a inflaţiei a fost de 1,4%. În ceea ce priveşte salariile acordate celorlalţi membrii din conducerea BCE, vicepreşedintele Vitor Constancio a câştigat 324.216 euro, în timp ce membrii boardului executiv Joerg Asmussen, Benoit Coeure şi Peter Praet au câştigat 270.168 de euro fiecare, iar Yves Mersch, cel mai nou membru al boardului, a primit 281.833 de euro.

Salariul acordat lui Mario Draghi este mai mare decât cel acordat guvernatorului Băncii Japoniei, Haruhiko Kuroda, 24 milioane yeni (235.400 de dolari) pentru anul financiar care se va încheia la data de 31 martie 2014, dar este mai mic decât remuneraţia de 874.000 de lire sterline (1,46 milioane de dolari) acordată guvernatorului Băncii Angliei, Mark Carney, care cuprinde însă pe lângă salariu şi o alocaţie consistentă pentru locuinţă.

În schimb, directorul Goldman Sachs Group Inc., Lloyd C. Blankfei, cel care în 2012 a fost cel mai bine plătit director al unei bănci americane, va primi pentru munca sa de anul trecut un salariu de două milioane de dolari însoţit de un bonus de 21 de milioane de dolari, în creştere faţă de un bonus de 19 milioane de dolari în 2012. La rândul lor, cei doi directori generali de la Deutsche Bank AG, Anshu Jain şi Juergen Fitschen, vor primi fiecare pentru 2013 o remuneraţie de maxim 9,85 milioane de euro, care cuprinde un salariu de bază de 2,3 milioane de euro şi bonusuri limitate la 7,55 milioane de euro.

Pe lângă informaţiile legate de salariile directorilor, BCE a mai arătat că anul trecut a realizat un profit net de 1,440 miliarde de euro, faţă de un profit de 995 milioane de euro în 2012. Creşterea profitului net a venit după transferul sumei de 0,4 milioane euro faţă de 1,166 de miliarde euro în 2012 în contul provizionului de risc. De asemenea, valoarea totală a bilanţului BCE s-a situat la 174 de miliarde euro faţă de de 207 miliarde euro în 2012.

‘Rezultatul financiar pentru anul 2013 reflectă orientarea politicii monetare, precum şi angajamentul nostru faţă de utilizarea eficientă a resurselor şi o gestionare financiară prudentă, într-un moment în care responsabilităţile şi misiunile încredinţate BCE sporesc’, declară preşedintele BCE, Mario Draghi.

Consiliul guvernatorilor BCE a aprobat miercuri Conturile anuale auditate ale BCE pentru exerciţiul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2013 şi a decis să repartizeze din profitul său suma de 1,430 miliarde euro (faţă de 998 milioane de euro în 2012) între băncile centrale naţionale din zona euro.