Salina Turda a fost inclusă într-un top al destinaţiilor de călătorie incredibile din lume FOTO

Salina Turda a fost inclusă în top 25 destinaţii de călătorie incredibile din lume, despre care turiştii nici nu ştiu că există, potrivit site-ului american Business Insider.
Economica.net - sâm, 28 dec. 2013, 16:16
Salina Turda a fost inclusă într-un top al destinaţiilor de călătorie incredibile din lume FOTO

Salina Turda este listată în acest clasament al „destinaţiilor de călătorie incredibile despre care nici nu aţi ştiut că există” de către site-ul american Business Insider, în contrast cu atracţii turistice precum cetatea Vaticanului din Roma, turnul Eiffel din Paris sau catedrala Westminster din Londra.

Inspirându-se dintr-un site denumit Quora care şi-a întrebat utilizatorii care sunt destinaţiile de călătorie inedite despre care mulţi nici nu ştiu că există, cei de la Business Insider au realizat o listă a „perlelor ascunse” din întreaga lume, pe care merită să le vezi.

Salina Turda este descrisă ca fiind o mină de sare din Transilvania, România, care a devenit o atracţie turistică populară începând cu anii ’90. Deşi datează din secolul al 17-lea, mina are în prezent un carusel şi un amfiteatru, se spune pe site-ul businessinsider.com.

Destinaţia turistică din România este prezentată în acest top după Saint Pierre et Miquelon, o insulă din apropierea ţărmului Canadei, considerat a fi ultimul vestigiu al controlului Franţei asupra Americii de Nord, unde localnicii încă mai vorbesc limba franceză.

Înainte de Salina Turda în acest clasament se află „Dealul Magnetic” din provincia New Brunswick din Canada, unde localnicii spun că îţi poţi opri maşina în pantă, o poţi scoate din viteză şi aceasta începe să urce cu motorul oprit – un moment care poate fi filmat pentru amuzament, pentru că mişcarea ascendentă este de fapt doar o iluzie optică.

Printre destinaţiile turistice prezente în top se mai numără Cripta Capucinilor din Roma, decorată cu oasele a peste 3.700 de corpuri umane, considerată cea mai înfiorătoare destinaţie turistică din Italia, şi craterul de lavă din Derweze, Turkmenistan, creat accidental de geologii sovietici în anul 1971, în timp ce forau după gaze naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...