Salvamont: 35 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore, iar 13 dintre acestea au fost transportate la spital

Un număr de 35 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, 13 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă sâmbătă dimineaţa Salvamont, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 17 feb. 2024, 11:10
Salvamont: 35 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore, iar 13 dintre acestea au fost transportate la spital

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 36 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. (…) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 35 de persoane. Dintre acestea, 13 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. O persoană a fost predată elicopterului SMURD prin troliere pentru transport aerian la spital. Din păcate, a fost şi un caz preluat de către Serviciul IML”, informează sursa citată.

Cele mai multe apeluri au fost pentru salvamontiştii din Braşov – 9 -, dar şi pentru cei din Caraş Severin – Muntele Mic (6) şi Lupeni (4).

S-au primit şi 63 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile, mai arată Salvamont pe pagina de Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...