Salvamont solicită Guvernului o audiență de urgență. Instituția avertizează că o reducere cu 15% a personalului i-ar periclita activitatea, iar consecințele ar fi foarte grave
Potrivit unui comunicat de presă al Salvamont România, postat pe pagina de Facebook, având în vedere Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, art. XXIX alin. 8, care prevede ca
„Guvernul României aprobă prin memorandum excepţii de la procesul de desfiinţare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activităţii către alte structuri organizatorice pentru instituţiile publice/entităţile publice, numai în situaţiile in care activitatea instituţiilor/entităţilor publice este considerată unică”, consiliile judeţene din România, care au în subordine servicii publice Salvamont cu personalitate juridică, au transmis Guvernului României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, memorandumuri de exceptare pentru serviciile publice judeţene Salvamont din subordine.
„Întrucât până în acest moment nu s-a primit vreun răspuns şi nici nu au fost organizate consultări asupra memorandumurilor depuse de către Consiliile judeţene şi Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, solicităm acordarea unei audienţe de urgenţă de către Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministrul Finanţelor”, transmit reprezentanţii Consiliului de conducere al Salvamont România.
Conform sursei, motivele solicitării respectivei audienţe sunt reprezentate de faptul că structurile Salvamont din România au ca misiune principală activitatea UNICĂ de salvare în munţi şi locuri greu accesibile, ce cuprinde patrularea preventivă, asigurarea permanenţei la punctele şi refugiile Salvamont, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare şi transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară. Salvamontul coordonează şi supraveghează activitatea de amenajare, întreţinere şi reabilitare a traseelor montane şi intervine ca resursă de sprijin în cazul dezastrelor naturale, pentru IGSU, dar şi pentru alte instituţii din cadrul MAI.
Totodată, arată aceeaşi sursă, în urma analizei făcute la nivel naţional, în vederea realizării tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor specifice activităţii de salvare montană, la cel mai înalt nivel de performanţă, se reiterează necesitatea menţinerii formei actuale, amintind că activitatea Serviciilor Publice Judeţene Salvamont – Salvaspeo se desfăşoară în baza Hg 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi, Legea nr. 402 din 31 octombrie 2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic, Ordonanţa nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România şi Legea nr. 253 din 23 decembrie 2019 privind câinii Salvamont.
„Chiar dacă în acest moment personalul necesar desfăşurării activităţii este mult subdimensionat, gradul de răspuns şi de succes la intervenţii este de 100%, şi considerăm că, dacă prevederile Legii nr.296/2023 s-ar aplica şi Salvamontului prin comasarea cu alte instituţii şi, mai ales, reducerea numărului de posturi cu 15%, activitatea acestuia ca structură de urgenţă ar fi grav perturbată, cu consecinţe imprevizibile asupra siguranţei turiştilor şi totodată cu pierderea acreditărilor pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de prevenire a accidentelor montane şi de salvare în munţi, certificarea formaţiilor din punct de vedere al capacităţii operative de intervenţie, precum şi acreditarea de furnizare a centrelor de formare profesională abilitate să desfăşoare activităţi de pregătire profesională pentru profesia de salvator montan. În temeiul celor expuse mai sus, conducerea Salvamont România consideră oportună o întâlnire de lucru cu factorii decidenţi din cadrul Guvernului României, pentru a putea debloca această situaţie care afectează în mod direct buna funcţionare a unui serviciu de urgenţă util, eficient şi vital din România”, precizează şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu.
În încheiere, în aceeaşi postare se mai arată că cei din conducerea Salvamont nu doresc ca o decizie emisă „fără o analiză pertinentă a specificului activităţii noastre să fie luată în mod arbitrar, fără o consultare prealabilă, în care să ne expunem punctul de vedere pentru identificarea unei soluţii optime în vederea menţinerii unui grad ridicat de performanţă a serviciilor de salvare montană, prevenire a accidentelor şi de siguranţă pentru cei care merg pe munte”.
Sursa foto: Facebook.com/romania.salvamont