Jurnaliştii de la publicaţia germană Spiegel, Grecia urmează să semneze, marţi, un acord cu Moscova prin care ar putea încasa între 3 si 5 miliarde de euro. Suma ar urma să intre în conturile Greciei sub forma unui avans pentru taxele de tranzit pe care Rusia ar urma să le achite Atenei, după construcţia gazoductul Turkish Stream. Prin acest gazoduct, Rusia vrea, din 2019, să livreze gaze naturale Europei. Rolul Greciei în această ecuaţie ar fi acela dse a asigura intrarea gazelor din Turcia în UE, potrivit Spiegel. „Acest acord ar putea intoarce foaia pentru Grecia”, a declarat un oficial de rang înalt al partidului de guvernamant elen Syriza, pentru Spiegel.
Acordul cu Rusia ar fi fost negociat cu ocazia vizitei la Moscova a premierului elen Alexis Tsipras şi a ministrului energiei Panayotis Lafazanis, care au avut întrevederi cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Săptămânalul financiar „Agora” afirmă în ediţia sa de astăzi că „guvernul grec mizeaza pe acordul cu Rusia pentru banii stringent necesari acum. Astfel, negocierile cu partenerii din zona Euro ar putea fi amanate pana in iunie”, mai scrie saptamanalul elen.
Grecia a reluat astăzi discuţiile tehnice cu principalii creditori externi pe tema reformelor pe care statul elen trebuie să le implementeze pentru a putea accesa noi fonduri din împrumutul de 240 miliarde de euro de la FMI, UE şi BCE.