Samaras: Este ameninţată ‘stabilitatea zonei euro’

Economica.net
21 11. 2012
antonis_samaras1_37911900_03192700

‘Partenerii noştri şi FMI au datoria de a face ceea ce şi-au asumat; nu numai viitorul ţării noastre, ci şi stabilitatea întregii zone euro depind de succesul încheierii acestui efort în următoarele zile’, a declarat Antonis Samaras, într-un comunicat, citat de AFP.

Eventualele dificultăţi tehnice ‘nu scuză’ întârzierea soluţionării problemei, a subliniat premierul grec.

Atena va trebui să aştepte o nouă reuniune, convocată pentru luni, pentru ca zona euro să găsească un acord care să deschidă calea deblocării ajutorului financiar pentru Grecia, îngheţat de mai multe luni.

După aproape 12 ore de intense negocieri, preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a decis în noaptea de marţi spre miercuri ‘suspendarea’ reuniunii zonei euro şi reluarea ei la 26 noiembrie, pentru definitivarea unor ‘detalii tehnice’.

‘Suntem aproape de un acord, însă trebuie să mai facem unele verificări tehnice şi calcule financiare, iar la această oră din noapte nu mai era posibil şi de aceea am întrerupt reuniunea’, le-a spus Juncker ziariştilor, potrivit EFE.

Premierul luxemburghez a dat asigurări că nu au existat mari dezacorduri politice în Eurogrup şi a explicat că trebuie să se găsească o formulă ‘mai potrivită’ de finanţare şi de garantare a sustenabilităţii datoriei elene.

În ceea ce o priveşte, Grecia ‘şi-a făcut datoria, acum este rândul nostru să ne-o facem’, a subliniat Juncker.

Într-un comunicat difuzat la sfârşitul negocierilor, miniştrii de finanţe din zona euro afirmă că toate acţiunile prealabile cerute Greciei în perspectiva acestei reuniuni a Eurogrupului s-au îndeplinit.

Juncker a mai precizat că, în pofida eşecului acestei reuniuni, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, ‘nu intenţionează’ să abordeze acest subiect în cadrul summitului de la Bruxelles care începe joi seară, consacrat bugetului UE pentru perioada 2014-2020.