Sameday ia un credit de 25,3 milioane de euro de la BERD și Banca Transilvania pentru investiții în România, Ungaria și Bulgaria
Investiția BERD și a Băncii Transilvania va permite extinderea rețelei de automate Sameday în România, Ungaria și Bulgaria, adăugând peste 2.500 de automate noi în zonele urbane și rurale.
Cererea de livrare fără contact către automatele easybox a crescut recent datorită comodității pe care o oferă livrarea automată a coletelor, iar preferințele oamenilor în ceea ce privește serviciile de livrare s-au schimbat în timp. Potrivit celor mai recente studii realizate de Sameday în România, serviciul de livrare și returnare easybox este utilizat de 86% dintre cumpărătorii online din zonele urbane. În ceea ce privește preferințele pentru metodele de livrare, 48% dintre respondenți indică easybox, în comparație cu 28% livrare la domiciliu, rezultat care confirmă că oamenii încep să aprecieze flexibilitatea și controlul pe care îl oferă easybox-urile, deoarece acestea sunt disponibile 24/7 și se află la o distanță de 5 minute de mers pe jos în orașele din România. Această metodă de livrare este mai eficientă atât pentru comercianții online, cât și pentru consumatori și are un impact mai mic asupra mediului înconjurător. Extinderea rețelei de automate Sameday va permite, astfel, livrări mai ieftine și mai sustenabile de comerț electronic în țară, beneficiind consumatorii și afacerile locale din România, Ungaria și Bulgaria care vând online. Sameday operează în prezent 4.960 de lockere easybox în cele trei țări în care compania activează.
Sameday este prima companie de curierat din România care se extinde regional, după ce a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii ani, situându-se în prezent printre principalii jucători din segmentul său de piață. Cu o experiență de 16 ani pe piața românească, o echipă de peste 5.000 de angajați și parteneri și o infrastructură digitală integrată, Sameday face parte din Dante International S.A., un important comerciant online din România care operează platforma de comerț electronic eMAG, cu filiale în Ungaria și Bulgaria.