Samsung opreşte vânzările şi înlocuieşte telefoanele Galaxy Note 7 vândute la nivel mondial

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co a anunţat vineri, în mod oficial, că a decis să oprească vânzările de smartphones Galaxy Note 7 din cauza unor probleme la bateria telefonului şi de asemenea va înlocui toate dispozitivele vândute deja pe zece pieţe din întreaga lume, informează Reuters.
Economica.net - vin, 02 sept. 2016, 09:09
Samsung opreşte vânzările şi înlocuieşte telefoanele Galaxy Note 7 vândute la nivel mondial

Anunţul vine la doar două săptămâni de la lansarea Galaxy Note 7 pe pieţele din SUA şi Coreea de Sud, unde se comercializează la un preţ de 988.900 woni (885 de dolari), precum şi după apariţia în presă a unor informaţii venite de la utilizatorii noului telefon Galaxy Note 7 care s-au plâns că bateria telefonului lor a luat foc în timpul încărcării.

Preşedintele diviziei de telefonie mobilă de la Samsung Electronics, Koh Dong-jin a precizat că dintr-un număr de un milion de telefoane Galaxy Note 7 au fost indentificate doar 24 de exemplare cu probleme la baterie. Koh nu a oferit informaţii cu privire la numărul de telefoane care vor trebui înlocuite, declarând că până la ora actuală Samsung a vândut un număr de 2,5 milioane telefoane Galaxy Note 7. Grupul sud-coreean are de gând să înlocuiască atât telefoanele vândute consumatorilor cât şi unităţile aflate în stocurile comercianţilor cât şi cele în tranzit.

‘Nu pot comenta cu privire la cât de mari vor fi costurile, dar mă întristează că va fi vorba de un număr atât de mare’, a spus Koh.

Amploarea retragerii de pe piaţă este fără precedent pentru Samsung. Chiar dacă în industria smartphone-urilor retragerile sunt ceva normal, afectând inclusiv rivalul Apple Inc, problema care afectează Galaxy Note 7 este o lovitură serioasă pentru reputaţia Samsung, susţin analiştii. Aceştia sunt de părere că grupul sud-coreean trebuie să acţioneze rapid pentru a reduce pagubele, după ce mai multe produse de succes a reuşit să pună capăt tendinţei de scădere a cotei sale de piaţă.

Samsung miza pe Galaxy Note 7 pentru a menţine dinamica vânzărilor şi a veniturilor în a doua jumătate a acestui an, în condiţiile intensificării concurenţei odată ce rivalul american Apple va prezenta săptămâna viitoare nou model de iPhone.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 decembrie, anunță joi compania Retter, unul dintre constructori....
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...