Samsung a lansat noul smartphone Galaxy A7 – FOTO
Samsung Electronics a anunțat noul smartphone Galaxy A7, ultimul model al seriei Galaxy A. Cu o cameră principală triplă, un design elegant și caracteristici esențiale pentru viața de zi cu zi, Galaxy A7 este dispozitivul ideal pentru orice moment.
„Samsung se angajează să ofere inovații semnificative tuturor utilizatorilor din întreaga familie Galaxy, indiferent de cine sunt sau unde se află în lume. Așadar, suntem încântați să aducem noi caracteristici inovatoare seriei A cu Galaxy A7, un dispozitiv practic, dar puternic, care este construit pentru a vă ajuta să vă faceți viața de zi cu zi atât convenabilă, cât și extraordinară”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT şi Mobile Communications de la Samsung Electronics.
Datorită camerei frontale de 24MP și a blițului reglabil LED, telefonul poate capta selfie-uri luminoase și clare în orice moment al zilei, fără a avea grija condițiilor luminoase. Mai mult, acum se pot capta selfie-uri cu efectul bokeh cu ajutorul Selfie Focus și se poate simula lumina profesională de studio cu modul Pro Lighting.
Telefnul are un display-ul premium AMOLED de 6 inci şi trei variante de memorie, respectiv 4GB RAM, 64 Stocare Internă+MicroSD Slot (Până la 512GB), 4GB RAM cu 128 Stocare Internă, 6GB RAM cu 128 Stocare Internă.
Bateria are o putere de 3.300 mAh, iar sistemul de operare este Android 8.
Telefonul are dimensiunile de 159.8 x 76.8 x 7.5 mm, cântăreşte 168 de grame şi va fi disponibil în patru culori – albastru, negru, auriu și roz 2.
Galaxy A7 vine disponibil cu Bixby, Samsung Pay și Samsung Health.
Galaxy A7 va fi disponibil în anumite piețe din Europa și Asia începând cu această toamnă și pe piețe suplimentare în viitorul apropiat.