Samsung cumpără 3% din Sharp

Grupul sud-coreean Samsung Electronics investeşte 10,4 miliarde de yeni (111,5 milioane de dolari) în compania niponă Sharp Corporation, care va furniza paneluri LCD de mărime mare, transmite AP.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 09:21
Samsung cumpără 3% din Sharp

Investiţia de 111,5 milioane de dolari va permite Samsung să achiziţioneze o participaţie de 3% în Sharp, o tranzacţie care va îmbunătăţi situaţia financiară a companiei nipone şi va spori producţia fabricilor de paneluri LCD, scrie Agerpres.

Este cea mai recentă investiţie a Samsung într-o firmă niponă, după ce în ianuarie a achiziţionat o participaţie de 5% în Wacom Co.

Profitul Sharp a fost afectat de scăderea vânzărilor la ecranele cu cristale lichide (LCD) pentru televiziuni şi televizoare precum şi de un declin continuu al preţurilor.

Confruntat cu o redutabilă concurenţă a marilor grupuri asiatice, în special sud-coreene şi taiwaneze, grupul Sharp a anunţat anul trecut un plan de reducere a 5.000 de locuri de muncă în lume, din care majoritatea în Japonia, din efectivele totale estimate la 57.000 de angajaţi – o premieră din 1950.

În faţa unor dificultăţi financiare, grupul a anunţat în ultimele luni scăderi de salarii de 7% – 10% pentru angajaţii din Japonia şi ipotecarea aproape în întregime a bunurilor funciare şi imobiliare din arhipelag pentru a obţine împrumuturi bancare. În decembrie 2012, Sharp a anunţat o investiţie de 9,9 miliarde de yeni de la grupul Qualcomm Inc pentru a dezvolta împreună monitoare de ultimă generaţie. De asemenea Sharp negocia cu compania Hon Hai Precision Industry Co din Taiwan majorarea capitalului.

Te-ar mai putea interesa și
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Compania Foraj Sonde S.A. Videle anunță investitorii de la Bursa de Valori București că își extinde prezența pe piață serviciilor petroliere din România prin preluarea unor părți din......
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 ...
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...