Samsung dezvăluie la CES viitorul ecranelor cu tehnologia modulară Micro LED

Samsung Electronics a prezentat cele mai recente inovaţii în tehnologia modulară Micro LED în cadrul evenimentului anual CES din Las Vegas. Tehnologia revoluţionară Micro LED prezentată în cadrul evenimentului a inclus: un nou ecran de 75 de inci şi unul de 219 de inci – The Wall, care vine şi cu alte dimensiuni, forme şi configuraţii pentru o nouă generaţie de ecrane modulare Micro LED – câştigătorul premiului CES Best of Innovation în 2019.
Economica.net - mar, 08 ian. 2019, 11:21
Samsung dezvăluie la CES viitorul ecranelor cu tehnologia modulară Micro LED

Ecranele Micro LED Samsung oferă o calitate a imaginii superioară, indiferent de unghiul de vizionare, versatilitate și un design de neegalat. Aceste ecrane TV sunt alcătuite din module individuale de micro LED-uri auto-incandescente, care conțin milioane de chip-uri LED roșii, verzi și albastre, care emit lumină proprie pentru a produce culori strălucitoare pe ecran.

La conferința CES de anul trecut, Samsung a prezentat tehnologia Micro LED, dezvăluindu-l pe The Wall, display-ul Micro LED de 146 de inci. Datorită progresului tehnic în procesul de ambalare a semiconductorilor de înaltă rezoluție, care reduce golurile dintre cipurile microscopice LED, Samsung a reușit să creeze un ecran Micro LED 4K, într-un format mai mic și mai ușor de integrat în decor, de 75 de inci.

„Deja de zeci de ani, Samsung este lider în inovație în industria display-urilor. Tehnologia noastră Micro LED se află în fruntea următoarei revoluții a ecranelor, datorită display-urilor inteligente, customizabile care excelează în orice categorie de performanță. Micro LED de la Samsung nu are limite, doar posibilități nesfârșite”, a afirmat Jonghee Han, președintele Visual Display Business Samsung Electronics.

Datorită structurii modulare a micro-LED-urilor, această tehnologie oferă flexibilitate în ceea ce privește dimensiunea ecranului, care permite utilizatorilor să-l personalizeze pentru a se încadra în orice cameră sau spațiu. Prin adăugarea modulelor Micro LED, utilizatorii își pot extinde ecranul la orice dimensiune dorită. Funcționalitatea modulară a micro-LED-urilor va permite utilizatorilor să creeze un display final, chiar și la dimensiunile neregulate de 9×3, 1×7 sau 5×1, care să se potrivească nevoilor lor spațiale, estetice și funcționale.

În plus, tehnologia Micro LED optimizează conținutul indiferent de mărimea și forma ecranului. Chiar și atunci când sunt adăugate mai multe module, ecranele se pot scala pentru a mări rezoluția – păstrând în același timp densitatea pixelilor constantă. De asemenea, micro LED-ul poate suporta totul, de la conținut standard de 16:9, la filme 21:9 pe ecran lat, chiar și afișaje neconvenționale, cum ar fi 32:9 sau chiar 1:1 – fără a compromite calitatea imaginii.

În cele din urmă, pentru că ecranele cu Micro LED nu au rame, nu există limite între module – chiar și atunci când adăugați mai multe. Rezultatul are un efect uluitor, iar ecranul se va integra elegant în orice spațiu/mediu. Există posibilitatea de a crea alte design-uri, personalizabile, datorită noilor caracteristici ale funcției Ambient Mode.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...