Samsung Electronics anunţă profituri record pentru trimestrul patru şi anul 2017

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a raportat miercuri o creştere de 73% a profitului net pentru trimestrul patru 2017, graţie cererii puternice pentru chipurile sale de memorie şi display-uri, transmite AFP.
Economica.net - mie, 31 ian. 2018, 07:20
Samsung Electronics anunţă profituri record pentru trimestrul patru şi anul 2017

În perioada octombrie-decembrie 2017, profitul net realizat de Samsung Electronics a atins un nivel record de 12.260 miliarde woni (11,4 miliarde de dolari), faţă de 7.090 miliarde woni în perioada similară a lui 2016. Samsung Electronics, principala divizie a Samsung Group, a adăugat că în ultimele trei luni ale anului trecut a înregistrat un profit operaţional de 15.150 miliarde woni, în creştere cu 64,3% în ritm anual, şi o cifră de afaceri record de 65.980 miliarde woni, în creştere cu 23,7%.

De asemenea, pentru întregul an 2017, Samsung Electronics a realizat un profit net de 42.190 miliarde woni, în creştere cu 85,6% comparativ cu 2016, la o cifră de afaceri de 239.580 miliarde woni.

Tot miercuri, Consiliul director de la Samsung Electronics a aprobat o splitare a acţiunilor, de la 5.000 de woni la 100 de woni, o decizie care va creşte în mod semnificativ numărul acţiunilor ordinare până la 6,41 miliarde de la 128,3 milioane în prezent. Această splitare a acţiunilor, prima operaţiune de acest gen derulată de Samsung Electronics, va creşte accesul investitorilor obişnuiţi la acţiunile Samsung, ceea ce va spori lichiditatea şi va contribui la revitalizarea tranzacţiilor cu acţiuni, iar termen lung va creşte valoarea companiei.

Kim Kyung-Min, analist la Daeshin Securities, a precizat că rezultatele pentru trimestrul patru 2017 au fost uşor sub aşteptările pieţei, care miza pe o cifră de afaceri de 66.000 miliarde woni şi pe un profit operaţional de 15.800 miliarde woni.

În perioada următoare, Samsung Electronics se aşteaptă la o cerere puternică pentru chipuri de memorie utilizate în centrele de date în primul trimestru, care în mod tradiţional este o perioadă mai calmă a anului.

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului cu Rusia
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului ...
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german, formaţiune membră a coaliţiei de guvernare conduse de cancelarul de centru-dreapta Friedrich Merz, au criticat într-un manifest......
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
Fondul Monetar Internaţional şi Serbia au ajuns la un acord tehnic privind prima revizuire a acordului pe 36 de luni, pentru ...
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea cursului de schimb și dezvoltarea pieţei de capital
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea ...
Vietnamul înregistrează progrese cu planurile de înfiinţare a unui centru financiar internaţional, care va spori rolul ...
Londra și Bruxelles-ul au semnat acord post-Brexit privind libera circulație între Gibraltar și Spania
Londra și Bruxelles-ul au semnat acord post-Brexit privind libera circulație între Gibraltar și Spania
Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) au semnat miercuri un acord privind libera circulaţie de persoane şi bunuri între ...